Obiceiuri de iarnă la Milaş

Sâmbătă, la ora 10, la Căminul Cultural din Milaş, se va desfăşura cea de-a treia manifestare culturală din cadrul proiectului ,,OBICEIURI ŞI TRADIŢII STRĂBUNE’’. Este vorba despre spectacole-concurs care au ca obiectiv principal promovarea valorilor culturale româneşti şi dezvoltarea respectului pentru tot ceea ce este autentic. De aceasta dată, gazda este Şcoala Generală Milaş, coordonatorii activităţii fiind director educativ Măierean Mihaela şi directorul Retegan Vicenţiu, cu colaborarea Centrului Cultural Municipal ,,George Coşbuc’’ din Bistriţa, a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, ISJ Bistriţa-Năsăud şi Primăria Milaş, iar colindătorii vor fi elevi ai şcolilor generale din Ocniţa, Pintic, Viile Tecii, Teaca, Urmeniş, Dipşa şi Galaţii-Bistriţei, care vor prezenta câte un spectacol având ca generic ,,TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ’’.

Acest proiect a luat naştere la iniţiativa coordonatorilor de proiecte şi programe educative ai şcolilor din zona Teaca, până în prezent fiind derulate două din activităţile prevăzute în proiect, respectiv ,,Obiceiuri şi tradiţii de iarnă’’ în decembrie 2009 la Galaţii-Bistriţei, coordonatori prof. Corina Marica, Vermeşan Valeria şi Selejan Vasile şi ,,Hora şi nunta la români’’ mai 2010 la Teaca, coordonatori prof. Simona Molnar, Teofil Bugnar şi Ioan Mihalti. “Scopul acestor activităţi este ca, valorificând frumuseţea tradiţiilor şi obiceiurilor populare în activităţile şcolare şi extraşcolare, copiii să cunoască tradiţiile româneşti şi rolul important pe care-l au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, modul cum aceste tradiţii au dăinuit peste timp”, declară oordonatorul proiecte şi programe educative, prof. Mihaela Măierean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5