O săptămână pentru Solidaritate şi Toleranţă

Ieri a debutat Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei, iniţiată de Asociaţia Pro-Apărarea Drepturilor Omului, Asociaţia Ascendent, Direcţia de Sănătate Publică, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Centrul Comunitar pentru Tineret, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Bistriţa. În conferinţa de presă de la sediul PROADO, preşedintele Doina Orza a prezentat programul ce se va derula până vineri, incluzând marcarea Zilei Mondiale a Toleranţei, prin animaţie pe pietonalul Liviu Rebreanu, în cadrul proiectului „Lateral înseamnă înainte”, invitaţia vizual interactică la un dialog pe tema „Tolerant? Intolerant? Părerea ta contează”, în instituţiile publice, azi şi mâine, iar joi, de la ora 14.00, va fi marcată Ziua Naţională fără Tutun, pe pietonalul Bistriţa, dar şi la Penitenciar. Tot joi, de la ora 17.00, la Cercul Militar Bistriţa, Menuţ Maximinian îşi lansează cartea „Rădăcini împrumutate”, un studiu etnologic despre tradiţiile românilor într-o zonă în care sunt minoritari, cea a Odorheiului, urmată de întâlnirea PROADO cu prietenii. Manifestările vor culmina, vineri, de la ora 12.00, pe pietonal cu carnavalul elevilor. În prima zi, în cadrul jocurilor de rol, au putut fi văzuţi pe pietonal dependenţi de droguri, cerşetori, personae cu handicap, alcoolici, roluri jucate de liceeni, reacţiile trecătorilor fiind diverse. La conferinţa de presă au adus argumente pro toleranţă Corina Ernst, preşedintele Asociaţiei Ascendent, Mirela Parker, sociolog Direcţia de Sănătate Publică, Alin Săsărman, director Centrul Comunitar pentru Tineret, Maria Borcani, coordonatorul Centrului Antidrog, vicepreşedintele Florentin Archiudean şi secretarul Aurel Borgovan de la PROADO.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5