O nouă speranţă pentru ,,Ţinutul Haiducilor”

După ce în prima parte a acestui an proiectul ce viza instituirea unei zone de dezvoltare turistică şi meşteşugărească cu centrul la Beclean, sub egida ,,Ţinutului Haiducilor”, a fost respins de către autorităţile ce analizează şi aprobă finanţarea unor astfel de proiecte cu fonduri europene, veşti noi şi îmbucurătoare au sosit în ultima vreme la Primăria din Beclean. Este posibil ca acest proiect de anvergură să fie repus pe rol în perioada următoare, ca urmare a suplimentării fondurilor europene destinate realizării unor astfel de iniţiative de cooperare regională. Vestea privind şansele ca ,,Ţinutul Haiducilor” să revină, cu succes de această dată, a fost adusă chiar de către primarul Nicolae Moldovan în ultima şedinţă a Consiliului Local Beclean. Primarul Becleanului i-a informat pe aleşii locali despre faptul că fondurile pentru astfel de proiecte au fost suplimentate şi că planul de dezvoltare agro-turistică pus la punct de către Grupul de Acţiune Locală format în jurul Becleanului ar putea reintra în discuţie pentru obţinerea de finanţare. Reamintim că în acest proiect de anvergură sunt angajate într-un parteneriat 13 primării din judeţul Bistriţa-Năsăud (Beclean, Runcu Salvei, Zagra, Spermezeu, Chiuza, Căianu Mic, Braniştea, Uriu, Petru Rareş, Ciceu-Giurgeşti, Negrileşti, Târlişua şi Ciceu-Mihăieşti) şi trei primării din judeţul Cluj (Cuzdrioara, Căşei şi Chiuieşti). Finanţarea urmărită prin acest proiect este în sumă de 5 milioane de euro, bani care ar urma să fie folosiţi pentru a institui mai multe trasee turistice având ca punct de plecare staţiunea balneară Băile Figa şi pentru a dezvolta şi promova obiective culturale, administrative, agricole, produse şi meşteşuguri tradiţionale, obiceiuri folclorice, reprezentative pentru localităţile implicate în proiect, toate urmând să devină viitoare puncte de atracţie turistică şi de dezvoltare agroturistică în cadrul ,,Ţinutului Haiducilor”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5