O nouă promoţie de avocaţi a depus jurământul

O nouă promoţie de avocaţi a îmbrăcat roba, prin depunerea jurământului în faţa Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud. După depunerea jurământului, decanul Baroului, av.Ioan Bilan, le-a înmânat tinerilor apărători ai legilor Decizia de înscriere pe tabloul avocaţilor, legitimaţia şi insigna, devenind avocaţi stagiari. Festivitatea, la care au participat avocaţi-maeştri, colegi, comisia de examinare, membri ai familiilor, a avut loc vineri, 16 ianuarie, la Palatul de Justiţie. În urma examenului susţinut, din cei 11 candidaţi au fost admişi 8, ne-a spus decanul Baroului, av. Bilan. Faţă de anul trecut s-a constatat un salt calitativ superior în privinţa pregătirii, a volumului de cunoştinţe acumulate. În anul precedent , din cei 15, câţi s-au prezentat la examen, au reuşit doar doi. Urmează o perioadă de doi ani de stagiatură, iar în urma examenului de definitivat vor deveni avocaţi în sensul larg şi complet al cuvântului. La nivelul Baroului Bistriţa-Năsăud există, în momentul de faţă, 142 de avocaţi, care pledează la instanţele din Bistriţa, judecătorie şi tribunal, la judecătoriile Beclean şi Năsăud, la Curtea de Apel Cluj, sau oriunde în ţară unde sunt solicitaţi. Cei mai tineri avocaţi ce au depus jurământul sunt: Iulia Buta, Cristina Dehelean Rădăcină, Cristian Oltean, Ovidiu Oltean, Oana Nistor, Ramona Săsărman, Ionuţ Săsărman. Tuturor le dorim succes.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5