O nouă apariție editorială. Monografia rezervației naturale Peștera și Izbucul Albastru al Izei

Asociația ECO RODNA derulează în perioada 15 aprilie – 20 octombrie 2018, proiectul ”Drumul apei - La obârșiile Izei” care urmărește dirijarea turiștilor și vizitatorilor în Parcul Naţional Munții Rodnei prin crearea unei poteci tematice bazate pe cicloturism și axate în jurul unui obiectiv emblematic – obârşia Văii Izei, contribuind la creșterea gradului de informare și reducerea activităților cu impact negativ asupra biodiversității cu statut relictar. Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România în cadrul programului Spații Verzi – componenta Arii Naturale Protejate.  Proiectul se derulează în parteneriat cu Administrația Parcului Național Munții Rodnei, Colegiul Silvic ”Transilvania” Năsăud, Asociația Profesorilor de Biologie Bistrița-Năsăud, Primăria Săcel (Maramureş), Primăria Moisei (Maramureş), Centrul de Ecologie şi Turism Maramureş, Asociaţia Națională de Combatere a Braconajului și Poluării, Asociația ”Urmașii lui Dragoș”.

         Au fost implicați peste 30 voluntari în marcarea traseului și amplasarea a 60 panouri informative, instruirea tinerilor în conservarea biodiversității prin intermediul unei tabere Junior Ranger, materiale informative elaborate (monografia obiectivului turistic, broșura traseului tematic, film de promovare).

Monografia rezervației naturale ”Peștera și Izbucul Albastru al Izei” cuprinde în cele 152 pagini, o analiză a cercetărilor geologice, zoologice, botanice, speologice în zona acestui obiectiv turistic prea cunoscut publicului însă de un farmec și mister aparte. Monografia va fi disponibilă pe site-ul web al Administrației Parcului Național Munții Rodnei și este dedicată iubitorilor de cunoaștere a misterelor Munților Rodnei.

 

Asociația ECO RODNA

Iușan Claudiu 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5