O monografie etnografică şi folclorică despre Parva

Geologul Lucian Ion a scris o nouă carte despre Parva, ,,Sărbătoarea păcurarilor din Parva” ( Editura ,,Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2008). Intenţia autorului este de a alcătui ,,o monografie complexă a comunei Parva” , o monografie etnografică şi folclorică în care trebuie incluse şi celelalte două cărţi publicate anterior: ,,Păunaş mândru rotat.Culegere de folclor din Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud”( Editura ,,Napoca Star”, 2006) şi ,,Poveşti din Ţara Năsăudului”( Editura ,,Napoca Star”, Cluj, 2007).

Acestor volume le putem adăuga lucrările: ,,Căutătorii de aur din Carpaţi. Legende şi povestiri”( Editura ,,Napoca Star”,2007) şi ,,Comori din Ţara lui Gelu. Legende şi povestiri” ( Editura ,,Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2008) , volume care conţin, nu puţine texte culese şi din Parva.

Lucrarea ,,Sărbătoarea păcurarilor din Parva” este dedicată celor două evenimente care marchează ,, viaţa localităţii” în anul 2008: împlinirea a 490 de ani de atestare documentară şi a 235 de ani de când Parva a primit statutul de comună.

Ea este şi rodul unei statornice şi pilduitoare iubirii faţă de valorile folclorice pe care geologul Lucian Ion, trimis aici în misiune profesională, le-a descoperit, s-a lăsat entuziasmat de ele şi le-a înregistrat între anii 1971-1976.

Specialistul geolog, preocupat să descopere bogăţiile subsolului află în Parva ,,un tezaur adevărat de tradiţii, mituri, practici magice şi povestiri”.

Lucian Ion ne introduce într-o lume care mai păstra însemne şi practici arhaice, o lume căreia i se mai potrivea de minune, atunci în 1971, spusele sadoveniene din romanul ,,Baltagul”: ,,toate urmau ca pe vremea lui Boerebista... stăpâniri se schimbaseră, limbile se prefăcuseră, dar rânduielile omului şi ale stihiilor stăruiseră”.

Părvenii lui Lucian Ion, păcurarii măsurau brânza cu cumpăna, alungau ursul cu facea, măsurau laptele cu carâmbul, se orientau după soare şi stele, ,,în special după Găinuşa”.

Alegerea sărbătorii păcurarilor, ziua de Sfântu Ilie (20 iulie) este relatată în povestirea ,,Ziua păcurarilor din Parva”, relatată de Danci Ştefan.

În capitolul I al cărţii sunt prezentate succint date referitoare la geografia şi istoria Parvei, completate cu referiri geologice. Comuna Parva,având vechea denumire Lunca Vinului, cu o suprafaţă de 7065 ha, cu o populaţie de 2764 de locuitori, a beneficiat de o microhidrocentrală, construită pe locul numit la Greblă, a avut o mină de caolin, mine de prospecţiuni geologice pentru plumb şi zinc, la Paltin –Guşe.

Proiectul unei hidrocentrale pe râul Rebra , la Dealul Paltinului, a fost abandonat de asemenea. Au rămas cele nouă izvoare de apă minerală, de borcut. Izvorul ,,Carpatia” de lângă şcoală a avut printre propietari şi pe cunoscutl profesor năsăudean Virgil Şotropa, iar caolinul a fost exploatat din 1885.Bogăţiilor semnalate până acum, geologul Lucian Ioniţă le mai adaugă posibila existenţă pe teritoriul Parvei a petrolului, a cărbunelui brun, a minereurilor aurifere, a micii, a feldspatului, neuitând nici de exploatarea marmurei. Autorul geolog, îl aminteşte şi pe învăţătorul Leon Bârte din Parva, descoperitorul peşterii Tăuşoare.

La capitolul istorie se consemnează prima atestare documentară a Parvei, anul 1241, invazia tătarilor din 1717,încadrarea Parvei printre comunele grănicereşti,vizita împăratului Iosif al II-lea, salutul acestuia adresat grănicerilor ,,Salvae Parva,Nepos,Romuli”. Se furnizează date despre mănăstirea din localitate, despre preoţii Parvei, învăţătorii, profesorii şi primarii comunei.

Partea cea mai consistentă a cărţii este dedicată descrierii tradiţiilor din Parva.

Ele se referă la lucrările agricole, la cultivarea grâului, a cânepii, a inulu. Sunt înfăţişate morăritul, instalaţiile de ulei. Amplu prezentată este creşterea animalelor, cu evenimentele ciclice ale transhumanţei, plecarea oilor la munte, măsurişul laptelui de oaie, facerea brânzei.

Cele două ocupaţii de bază ale părvenilor, cultivarea pământului şi creşterea animalelor, au generat numeroase obiceiuri, care îmbină manifestări arhaice, de sorginte păgână cu cele creştine, unele având un substrat mitologic. Mereu sunt semnalate interdicţiile care nerespectate pun în pericol obiceiurile şi tradiţiile: ,,La semănat se merge cu capu gol şi fără ţigară, că mălaiul face tăciune. Femeia la semănat să nu fie bolnavă”(,,La semănat”).

Deseori autorul îşi exprimă regretul pentru dispariţia, abandonarea unor tradiţii, a unor obiceiuri, consemnarea fiind laconic. ,,Ultima cunună s-a ţinut în 20 septembrie 1975”.

În capitolul ,,Despre cusut” este descrisă confecţionarea îmbrăcămintei ţărăneşti, a încălţămintei, a opincilor,a cingeauălor, a verincilor, a pânzei, a ceptarelor.

Prelucrarea lemnului este asociată construirii caselor. Interesantă este denumirea camerelor locuinţei: ,,de parade”, casa din faţă, de la drum, tinda şi casa ,,dinapoi”.

Legenda Meşterului Manole, necesitatea sacrificiului pentru ridicarea unei construcţii, se întâlneşte şi în Parva. Ca să aibă noroc ,,la casa nouă”, bătrânii puneau în colţul fundaţiei ,,un cap de oaie, de miel, de capră, de viţel sau de porc”, ca să aibă noroc la animalul respectiv. Totul se ţinea secret.

Parcurgând paginile acestei cărţi ai impresia că Lucian Ion transmite un reportaj de la faţa locului, dintr-un muzeu în aer liber, doar momentul este unul al trecutului, în urmă cu vreo patru decenii.

Ocupaţiile părvenilor sunt puse sub puterea şi vraja divinului şi al magicului:,,Vânătorii mergeau la biserică sau se descânta ca să meargă bine la vânătoare. Se stingeau cărbunii în apă şi se stropea puşca cu apă”.

Sunt trecute în revistă felul cum se făcea vânătoare, pescuitul, albinăritul, focul, pâinea, brânza, jinarsul.

Principalele momente din viaţa omului: naştere, căsătoria şi moartea sunt mult mai impregnate cu obiceiuri de nuanţă păgână sau creştină. Priveghiul mortului devine uneori moment de sfidare dacică a morţii. Gesturi minore, practice, capătă conotaţii simbolice : ,,La întoarcerea de la groapă toată lumea s-a spălat pe mâini în pârâu pentru a se spăla păcatele, să rămâie păcatele mortului”.

Paremiologia referitoare la moarte este şi ea pe măsură: ,,Când îl scoate pe mort din casă, se ia lumânarea de pe oala de lut şi oala se sparge de uşă. De aici vorba:I-a sunat olu”. Sunt descrise numeroase ,,jocuri de copii”,dansurile populare, şezătorile, jocurile din şezători. Şezătoarea devine o mică scenetă, un teatru nescris. Sărbătorile religioase sunt însoţite de multe tradiţii şi obiceiuri. Excelente naraţiuni întâlnim în capitolul ,,Despre magie”: ,,Ursita legată”, ,,Cămaşa ciumei”.

Sunt relatate numeroase modalităţi de vindecare a bolilor, de prevedere a timpului probabil.

Volumul se încheie cu legende, povestiri şi poezii. Majoritatea legendelor explică numele unor toponime. Legenda despre ,,Puntea Tătarilor” pare a fi, în mic , ceva asemănător cu nuvela ,,La Vulturi!” a lui Gala Galaction.

Povestirile relatează întâmplări ale părvenilor: interzicerea ,,Horei Unirii” în perioada 1940-1944, participarea lor în luptele de la cotul Donului, din munţii Tatra, sau se evocă personalităţi ale comunei: lingvistul Vasile Scurtu etc. Poeziile sunt nişte balade. Căteva din ele ,,Dumitru şi zânele”, ,,Păcurarul fulgerat”, conţin secvenţe din ,,Mioriţa”,sau sfârşesc în descântece.

Un glosar, cu explicarea ,,spumoaselor” regionalisme, lista informatorilor de la care au fost culese textele, 52 de ilustraţii, încheie volumul.

Carte lui Lucian Ion conţine numeroase îndemnuri de reluare a unor obiceiuri şi tradiţii cu scop turistic. Se propune ,,revigorarea obiceiurilor de Sfântu Ilie”, valorificarea economică a ,,borcutului”.Toate aceste ar completa admirabilul peisaj pe care îl oferă turiştilor spaţiul părvean.

Noua carte a luiLucian Ion confirmă încă o dată pasiunea lui pentru folclor, pentru etnografia Parvei, iubirea lui pentru locuitorii acestei comune.