O femeie ce a vândut petarde în magazinul din Ilva Mare are dosar penal. Petarde şi dosar penal şi la magazinul din Lunca Ilvei. Ghinion şi pentru o doamnă din Tureac

La data de 29 decembrie a.c., polițiștii au indisponibilizat 86 de kg. De articole pirotehnice, ca urmare a acțiunilor desfășurate. În trei cazuri au fost întocmite dosare penale.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase împreună cu cei ai Serviciului Acțiuni Speciale au depistat o femeie, de 39 de ani, din Tureac care ar fi comercializat articole pirotehnice.

Aceasta a fost surprinsă în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice, în incinta unui magazin alimentar din Tureac, fără a exista autorizație pentru operațiuni de acest gen.

Polițiștii au ridicat cantitatea de aproximativ 6 kg, respectiv 2.675 bucăți articole pirotehnice din categoriile F1 și P1 și au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de comercializare fără drept de articole pirotehnice.

La aceeași dată, polițiștii au surprins o femeie, de 47 ani, din Ilva Mare, care ar fi expus spre comercializare, în incinta unui magazin din localitatea Ilva Mare, peste 900 de articole pirotehnice, din categoriile F1, P1 și F2 fără să fie autorizată în acest sens. Întreaga cantitate, aproximativ 20 kg de articole pirotehnice, a fost indisponibilizată și s-a întocmit dosar penal.

De asemenea, în Lunca Ilvei, polițiștii l-au depistat pe un bărbat, de 46 de ani, din localitate, care ar fi expus spre comercializare, în incinta unui magazin aproape 700 de bucăți articole pirotehnice, din categoriile F1, P1 și F2 și F3 (aproximativ 60 kg), fără să fie autorizat în acest sens. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5