O epavă a „democrației” eșuată pe Dâmbovița

Oripilat de sfârșitul săptămânii trecute, mi-a fost greu să mă hotărăsc asupra unui titlu pentru articolul acesta. Alergam de la unul la altul: „Diaspora ca paravan”; sau: „Un bâlci zis patriotic”; sau: „Un hidos spectacol dâmbovițean în Anul Centenarului Marii Uniri”. Ori poate ar fi fost potivit ca aceste sintagme să alcătuiască împreună titlul. Ori să le dezvolt în câte o secvență autonomă.
Pentru starea de sipirit pe care o am acum, poate ar fi sugestive o înșirare de semne de puncutație. Cam așa: !!!!! / ???? / !?!?!?!? / (...) / „...” Păcat că nu-mi pot încredința tiparului gesticulațiile, grimasele, imprecațiile. Mde!... Remarc acum ce contaminante pot fi imaginile și sonorul de pe canalele tv.
Am zis „canale”, fiindcă, știindu-le profilul, orientarea subsidiară (fie politică, fie securistă sau soroșistă – oricum, condamnabile oricare, datorită devierii de la condiția de obiectivitate onestă), am încercat, prin comparație, prin reducere la numitor comun, să deslușesc adevărul. Cu toate cele văzute, vreme de două zile și nopți, auzite în comentarea contradictorie (nu o dată stupidă, oarbă, tendențioasă), am rămas, totuși, dincolo de starea despirit răvășitoare, nelămurit buștean.
Prin urmare, zile întregi ni se comunica despre o participare a unui milion de români din diaspora (ceea ce, din start, nu puteam să dau crezare asupra numărului acesta epatant) și, după ce misterioșii organizatori au devenit mai puțin febrili în grandomanie, aflam că vor fi prezenți, colo..., vreo o sută de mii; apoi, s-a dat cu sugestia că numărul acestor revoltați va fi alcătuit și din români din țară, antrenați pentru „Jos!”, ”Demisia!”, „Hoții!” Iar vineri seara s-a văzut (Țțț! Ce deziluzie...) că milionul a ajuns câteva zeci de mii. Nostimă aritmetică! Nu mă îndoiesc că dintre beneficiarii „democrației” noastre originale, nu puțini au fost la școală corigenți la această materie nesuferită.
Desigur, nu ei aveau atracție pentru revendicări și alte mofturi, căci, încă de mici, pe maidanele Bucureștiului, au fost postdecembristinițiați în arta huiduielilor, înghiontelilor, violențelor, a provocării suferinței fizice semenilor necunoscuți, oamenilor de ordine și pază. Încă de mici erau antrenați în conduita de golan, derbedeu, descreierat, scelerat, stimulați pentru pofta de haită, de gloată. Desigur că cel mai lesne le-a fost celor veniți pe lume cu vocabularul specific: mișto, gagică, haleală, muie, șmanglit, bahtalo...
I-am înțeles pe oamenii din diaspora, veniți în Piața Victoriei, aceștia fiind ori cu dublă cetățenie, ori așezați temporar pe alte meridiane. Nu degeaba au ținut să fluture și drapelul țării de adopție. Au venit, pentru că doreau „o acasă” altfel decât cea din care au plecat sau decât observă că a decăzut.
Deopotrivă, conaționalii noștri de peste hotare, trăiesc într-un mediu socio-politic în care precumpănește comportamentul civilizat, indiferent cât de agitate, tensionate sunt momentele de protest public. Nu au venit „acasă” pentru a-și voma ura viscerală împotriva organismelor statale românești și a jandarmeriei. Vrei „alegeri”, când, de pildă, calci în picioare până în prag de linșaj o tânără jandarmeriță?! (I-am văzut ulterior chipul în prim-plan, pe ecranul unui televizor. Frumoasă! Ce se va fi ales de chipul și trupul ei?)
Nu aceștia au provocat violențele bestiale din această (acum impropriu denumită) Piață a Victoriei. Dezideratele lor au fost compromise de mercenarii violenței de pe maidanele Dâmboviței și purtători ai unor vreri străine de ei și ridicole până la abjecție în urletele lor, de genul: „Jos guvernul! Alegeri” Cât de aberant sunau pretențiile lor: „Noi suntem poporul!” Sau, absurd: „Am venit noi, plecați voi!” Care „noi”? Hoardele de bandiți? Infectele galerii de fotbal?
Jandarmeria și-a făcut datoria, cât a fost în stare. I se poate reproșa fel de fel, darsă-i înțelegem pe oamenii aceștia în felul următor: Li se aruncă în cap, în piept, bolovani, excremente, rupturi din borduri, țevi de metal, sticle, încât unii dintre ei și-au pierdut cumpătul, vâjâind bastoanele de cauciuc; apoi, folosind gaze lacrimogene, tunuri de apă.
S-a dat un avertisment pentru evacuarea spațiului demonstrației, a fost un ultimatum și, când, după epuizarea timpului anunțat,spre miezul nopții, s-a văzut că mai nimeni nu a părăsit piața, adevărul ieșea la suprafață: Mitingul (a nu se uita: neautorizat!) fusese planificat ca o rebeliune împotriva statuluiconstituțional, iar intrarea în sediul guvernului, o încercare de destabilizare a țării. Spre folosul cui? A vandalilor, alcoolicilor, drogaților, a foștilor pușcăriași?
„Suma finală”: peste 450 de răniți, zeci de spitalizați; magazine, localuri vandalizate, sedii de instituții invadate, copaci incendiați (vinovați, nu? pentru „penalii” din guvern).
Încă o mirare: În acest spectacol hidos, am văzut fluturând un drapel al (așa-zisei) Republici Moldova. Ce va fi determinat grupul acela de basarabeni să fie prezent acolo?! E bizar ca semeni ai noștri de pe pământ românesc să se considere incluși în condiția de... diaspora. O singură explicație: Sunt și la Chișinău mitici de Dâmbovița...
Și o stupefacție: Îngălatul Nechezol de la Cotroceni, în plin vârtej de violențe, își comunică un reproș public la adresa jandarmillor din Piață. Ei bine: A fost o atititudine publică (din nou) descalificantă a unui ins în postura de președinte al țării și, indirect, o solidarizare cu organizatorii din umbră ai mitingului (devenit) violent (aceștia, fie capi de partide din opoziția noastră ridicolă, fie perfide organisme din străinătate).
Iar veștile pe feeysbook, sunt, mai nou, iesle cu nutreț pentru cretini și naivi – spunea deunăzi cineva pe un post tv. Fie adevărul și pe jumătate, tot nociv a devenit.
Mai e de reținut un aspect: în aceeași nefericită zi de 10 august au avut loc și mitinguri de protest antiguvernamentale în câteva dintre orașele mari ale României; dar au fost manifestări de oameni civilizați, nu de dâmbovițeni.
Nu-mi doresc să se mai întâmple așa ceva în țara mea.