O carte document despre folclorul năsăudean

Specialist desăvârşit în folclorul de pe Valea Someşului, profesorul Liviu Păiuş este, cu siguranţă, cel mai harnic cercetător din această zonă. Prin intermediul Editurii Napoca Star ne surprinde plăcut prin realizarea unei cărţi cu caracter monografic care adună în peste 600 de pagini comori de necontestat din această zonă care are lada tradiţiilor încă plină. Lirica de dragoste, satirică şi de joc, de dor, de jale, folclorul copiilor, cântecul de leagăn, alături de cel păstoresc, folclorul cătăniei şi al războiului, balada, poezia ritualică alcătuiesc, alături de legendele Ţării Năsăudului şi poveştile structurate în patru părţi (mitico-fantastice, etico-mitice, religioase, glumeţe), o adevărată carte de vizită, singura de acest fel care ne aduce cultura populară mai aproape. Un punct aparte îl constituie teatrul popular prezent în zona Rodnei de ani buni, astăzi amintindu-ne de acesta doar Teatrul nescris din Şanţ.

Textele folclorice sunt redate cu menţionarea în note a tuturor publicării lor, astfel încât cei interesaţi de cultura populară se vor putea regăsi într-o adevărată bibliotecă. „Folcloristica românească nu a reuşit, în cei peste 150 de fiinţare, să închege un asemenea corpus şi este o mare cinste pentru Bazinul Superior al Someşului Mare să deschidă seria unor acari realizări zonale”, afirmă, în prefaţă, prof. dr. Vasile V. Filip.

Liviu Păiuş foloseşte pentru realizarea acestei cărţi peste 380 de titluri, reuşind să ajungă la texte din anul 1740. Multe dintre documentele cercetate se află la Biblioteca Academiei Române şi, după o muncă titanică, le putem descoperi şi noi prin intermediul profesorului Păiuş. Liviu Păiuş tratează folclorul zonei ca pe un tot unitar, creat şi perpetuat de anumite condiţii social-istorice. Pentru întreaga viaţă dedicată cercetării, poate că într-o bună zi instituţiile culturale din judeţ vor găsi soluţia de a-l premia pe Liviu Păiuş, care merită, din plin, titlurile de excelenţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5