O cântăreață din Bistrița face furori în Sălaj

La cei 23 de ani, Alexandra Buburuzan cânta până anul trecut, mai mult, prin Bistrița. A dat însă peste formația NonStop din orașul de sub Măgură iar destinul ei s-a schimbat. Tânăra –  alături de trupa din județul Sălaj – a devenit foarte cunoscută în rândul muzicanților de petreceri și este foarte solicitată la evenimente în toată țara. Alexandra Buburuzan s-a îndrăgostit atât de mult de județul Sălaj datorită colaborării cu formația NonStop de sub Măgură  încât susține că în viitor se va muta aici. Acum lucrează ca învățătoare în orașul Bistrița, însă de ani buni și cântă. A început timid în domeniul muzical și nu a avut un succes național spectaculos, așa cum se așteaptă mulți din cei care fac primii pași în acest domeniu. A fost însă o artistă consacrată pe plan local în zona Bistrița. Asta până când a dat de formația NonStop din Șimleu Silvaniei. Lumea i-a auzit cântând împreună de câteva ori, apoi au fost solicitați să meargă în această componență la evenimente. Acum sunt foarte solicitați, iar în anul 2018 abia dacă mai găsesc un weekend liber, având deja cântări luate și pentru anul 2019. Cântă orice, de la muzică de petrecere până la folclor și cover-uri, iar succesul le este asigurat. Anul acesta vor străbate țara în lung și în lat pentru a susține cât mai multe spectacole.


“Cântând alături de formația din Șimleu Silvnaiei m-am îndrăgostit de județul Sălaj. Practic am fost adoptată de acest județ frumos, iar în curând îmi doresc poate chiar să mă mut acolo. Băieții de la Șimleu Silvaniei îmi sunt foarte dragi și le mulțumesc mult pentru tot”, ne spune Alexandra Buburuzan.

 

Mai multe citește pe: http://www.sportulsalajean.ro/articol-50826/o-tanara-cantareata-din-bistrita-ajuns-sa-cunoasca-succesul-toata-tara-alaturi-de-o-formatie-din-simleu-silvaniei/

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5