O autobasculantă, lovită pe calea ferată, la Bîrla

Marţi în jurul orei 8.15, dispeceratul integrat ISU - SAJ a fost informat despre producerea unui accident feroviar pe raza localităţii Bîrla. Două autospeciale de descarcerare şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD s-au deplasat de urgenţă la locul indicat.
În dreptul unei treceri la nivel cu calea ferată, o autobasculantă a fost lovită de o drezină, în urma impactului rezultând rănirea gravă a conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 36 de ani. Victima a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale cabinei de către ceilalţi participanţi la trafic, înainte ca salvatorii să ajungă la locul evenimentului. Aceasta a fost preluată de echipajul medical SMURD, i s-au acordat îngrijiri medicale la locul accidentului, ulterior a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa.
În drezina implicată în accident se aflau cinci persoane, una dintre acestea, un bărbat de 49 de ani, a fost rănită uşor şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost preluată de un echipaj de prim ajutor SMURD, solicitat ulterior la locul accidentului, după care a fost transportată la UPU Bistriţa.
Circulaţia feroviară a fost oprită preţ de aproximativ o oră, pompierii militari, împreună cu reprezentanţii operatorului economic de care aparţinea autobasculantă, au degajat calea ferată de elementele de caroserie împrăştiate în urma impactului în vederea reluării circulaţiei în condiţii normale, transmite plt. Marius Rus.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5