Numărul copiilor cu CES s-a dublat în ultimii 5 ani, în Bistriţa-Năsăud! ISJ BN va propune suplimentarea posturilor de profesori de sprijin

Numărul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) s-a dublat în ultimii cinci ani, de la 400 de copii înregistraţi în 2013, ajungânduse la aproximativ 800 în acest an, a declarat inspectorul şcolar judeţean, prof. CameliaTabără. Practic, în momentul de faţă sunt înregistraţi 794 de copii cu certificat eliberat de CJRAE, distribuţia pe niveluri de învăţământ  arătând că 67 copii sunt în ciclul preşcolar,  348 – ciclul primar, 364 – ciclul gimnaziu şi doar 16 în liceu. Dintre aceştia, 490 de copii sunt în mediul rural, iar 304 provin din mediul urban. Unii copii sunt diagnosticaţi cu autism, alţii cu ADHD, cu retard intelectual sau alte probleme.

O parte din aceşti elevi cu CES este predispusă la părăsirea timpurie a şcolii, astfel că pe lângă intervenţiile educaţionale şi financiare, ISJ BN are un proiect prin care îşi propune ca toate cadrele didactice implicate să înţeleagă mecanismul prin care un copil cu CES poate să fie sprijinit şi integrat.

„Încercăm cu toţii să facem eforturi să răspundem nevoilor acestor copii. Pentru că nu avem resurse specializate, nu avem în acest moment decât 22 de învăţători şi profesori itineranţi, ne propunem să oferim sprijin din partea Inspectoratului, a CCD, a consilieilor şi a personalului din învăţământul special, să încercăm să organizăm activităţi specifice metodice, workshop-uri, cercuri pedagogice, în care toată lumea să înţeleagă cum trebuie aplicată didactica pentru aceşti copii. Ei sunt înregistraţi în şcoală cu cerinţe educaţionale speciale, după care trebuie să aibă o programă adaptată, o evaluare corespunzătoare, trebuie să aibă şi alte intervenţii specializate şi obligatoriu un raport de monitorizare. Pentru fiecare dintre aceşti copii, şcoala trebuie să desemneze un responsabil de caz, aşa numit în legislaţie, care e învăţătorul sau dirigintele clasei,  care trebuie să ştie că acest copil are nevoi speciale. Încercăm să facem cu toţii eforturi în sensul acesta, ne-am propus un program cu elemente clare şi punctuale, fiecare inspector are o zonă arondată”, a declarat prof. Camelia Tabără, în cadrul unei conferinţe de presă.

Inspectorul şcolar general a precizat că în perspectiva proiecţiei anului şcolar 2019-2020, IŞJ BN va solicita să i se transfere posturi de la sistemul finanţat prin consiliile locale în zona învăţământului special, asta pentru că efectivele de elevi din învăţământul de masă scad cu 1500 elevi, adică peste 60 de formaţiuni de studiu. „Să putem face o deplasare a resursei umane în acea zonă, 40-50 de norme să le suplimentăm către învăţământul special”, a declarat Camelia Tabără.

În context, prof. Luciana Sidor, directorul CJRAE BN, a punctat câteva dintre beneficiile financiare, pe lângă cele educaţionale, care sunt acordate copiilor cu CES şi nu numai. Potrivit acesteia, prin Hotărârea nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în sistemul de învățământ preuniversitar, se acordă elevilor cu CES beneficii materiale, în bani, adică acea alocaţie zilnică de 16, 6 lei,  în funcţie de zilele de prezenţă la şcoală. În plus, aceşti elevi cu CES primesc  şi alte drepturi care constau în rechizite şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte, cazarmament, în valoare de 300-360 lei.

„Ne dorim ca toţi părinţii să ştie că au acest drept, că iniţiativa eliberării unui astfel de certificat o au părinţii, eventual şcoala poate să-i consilieze, poate să le spună că ar fi bine să ceară. Eu au dreptul inclusiv ca la examenele naţionale să ceară prelungirea timpului alocat”, a precizat prof. Camelia Tabară.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5