Ninsori de octombrie în Munţii Rodnei!

Jandarmii montani din Rodna, care au efectuat o acţiune de patrulare în cursul acestei dimineţi în Valea Blaznei, informează că ninge abundent, ca urmare li se recomandă tuturor celor interesaţi de deplasările în această zonă să ia toate măsurile necesare pentru evitarea problemelor care ar putea apărea din cauza frigului şi a zăpezii. În acest moment vântul suflă cu putere, ninge viscolit şi deja s-a aşternut un strat de 5-10 cm de zăpadă la altitudinea de 1.000-1.100 m, transmite mr. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

Acum în zonă sunt înregistrate 2 grade, dar din cauza vântului puternic temperaturile resimţite sunt mult mai reduse.

         Jandarmii montani din Rodna execută permanent patrulări specifice cu rol preventiv în zona Pasul Rotunda, Valea Blaznei şi Valea Măriilor cu scopul de a sprijini pe cei care întâmpină eventuale probleme în zonă. Din fericire până acum nu au fost constatate probleme din cauza ninsorii.

          În această perioadă jandarmii montani din Rodna şi Piatra Fîntînele ţin permanent sub observaţie zonele  din aria de competenţă în care turiştii s-ar putea confrunta cu situaţii dificile din cauza condiţiilor meteorologice, organizându-se acţiuni de patrulare în special pe traseele cele mai frecventate.

         De asemenea, jandarmii montani recomandă turiştilor şi persoanelor care intenţionează să organizeze drumeţii în zonă, să aibă echipament adecvat sezonului rece şi zonei de munte, să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate, să folosească numai traseele marcate, să evite traseele de creastă şi să urmărească marcajele de pe traseu, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie, să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5