Neia Lăcătuş: Să-i ajutăm pe copiii sărmani din zona de la fosta UCTA

Preşedintele filialei judeţene a Partidei Romilor, consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş, a făcut un apel de suflet, în planul Consiliului Judeţean, pentru ajutorarea familiilor şi, în special, a celor 12 copii, care locuiesc în zona fostei UCTA. Neia Lăcătuş a menţionat că orice ajutor este binevenit pentru aceste suflete.
„Pentru că suntem în perioada sărbătorilor, în aşteptarea Crăciunului, când toţi facem lucruri bune, milostenii, vreau să vă spun că avem şase familii de romi care stau la fosta UCTA. Sunt 12 copilaşi, cu vârsta de la un an la 12 ani. Am discutat şi cu doamna director Fontul şi cu domnul Sângeorzan (n.n.- DGASPC BN) despre acei copii. Sigur, acum este perioada cadourilor, şi fac un apel către cei cu inimă mare să ajungă şi la acei copii, cu o eugenie, un biscuite”, a spus Neia Lăcătuş.
De altfel, solicitarea a primit un răspuns favorabil din partea preşedintelui CJ, Emil Radu Moldovan.
Neia Lăcătuş a oferit tuturor consilierilor judeţeni şi un CD cu colinde în limba romani, aparţinând Centrului Naţional de Cultură a Romilor.

Comentarii

22/12/15 19:25

Foarte direct și fără ocolișuri: cine dracu i-a pus să se aciuiască și acolo ?Ați distrus o bază puternică de producție care avea sute de angajați ca să faceți o paragină a Bistriței .Câtă rușine mai trebuie să suporte bistrițenii
și cât calvar după ce ați distrus tot.Venim d-le Neia cu pomene,dar nu ne luați de proști !!!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5