Neia Lăcătuş propune reluarea Bursei locurilor de muncă pentru romi

Preşedintele sucursalei judeţene a Partidei Romilor Pro-Europa, Emil Neia Lăcătuș, susține necesitatea organizării Bursei locurilor de muncă pentru romi, așa cum se întâmpla anii trecuți, chiar dacă sub o altă titulatură. Liderul rom a avut o discuție pe această temă cu staff-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud.    

         „Eu am venit cu propunerea să se reia acea Bursă a locurilor de muncă, cum se făcea odată. Hai să nu spunem pentru romi, pentru persoane defavorizate, să nu îi zicem doar pentru romi”, a menţionat liderul rom, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Neia Lăcătuş a menţionat că, prin sprijinul AJOFM,   a fost găsită o soluţie pentru formarea profesională a romilor, nu mai puţin de 56 persoane din Budacu de Sus (comuna Dumitriţa) învăţând cum să devină antreprenori printr-un proiect european. „Cursurile se derulează deja, la şcoala din localitate. Încercăm prin liderii noştri să identificăm persoane care doresc să urmeze astfel de cursuri. Durata este de 3 zile şi pe lângă cunoştinţele asimilate, primesc şi 150 lei. Vrem să-i stimulăm din acest punct de vedere, prin liderii noştri, pentru a forma grupe din minimim 26 persoane. Va trebui să identificăm persoanele doritoare, dar conform legii, în şomaj, în căutarea unui loc de muncă,  adică îndeplinesc nişte condiţii”, a explicat liderul judeţean al romilor. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5