Negrăita frumuseţe a smereniei

Trăim într-o lume în care glasul cuminţeniei, bunului simţ, se aude foarte puţin şi timid. Dimpotrivă, ni se urlă în urechi sloganele egoismului, ale ieşirii în evidenţă cu orice preţ, călcând la nevoie peste semeni: „Tu eşti cel mai bun!”(Deşi îţi dai seama că nu eşti!); „Meriţi ce e mai bun!”: „Meriţi totul!” Diavolul împunge cu coarnele în cei care le ascultă: „haide-haide-haide!!”
Smerenia, şederea înţeleaptă în tăcere şi cugetare, cu blândeţe, în anonimat faţă de lume, dar cunoscut de Dumnnezeu aduc pacea sufletului, liniştea după care jinduiesc atâtea suflete chinuite şi zdrobite. Smerenia este şi mântuitoare, în timp ce trufia ne prăbuşeşte. „Chiar dacă vei fi având mulţimede păcate, dacă la ieşirea din trup vei avea darul cel ales al smereniei, te vei înălţa mai presus de nori”- spune un sfânt al secolului al XX-lea.
Faimosul teolog şi filosof Erasmus din Rotterdam(1466-1536), aflat pe patul de moarte, a primit cu blândeţe toate suferinţele ce l-au adus la acel ceas. În ultima zi a vieţii sale pământeşti, a fost vegheat de trei prieteni buni. Privindu-i, Erasmus a zis.” Iată ce bine mă aseamăn eu cu sărmanul Iov, iar voi cu prietenii lui.”(apud Ştefan Zweig).
Un alt minnunat exemplu de smerenie ne oferă Sfântul David din Goresia (adică din ţinutul munţilor; gori=munte), din Georgia. Ajungând la o vârstă foarte înaintată, el a dorit cu dor mare ca în viaţa sa pământească să vadă Locurile Sfinte, Ierusalimul, unde s-a făcut mântuirea neamului omenesc. Fiinnd stareţ de mănăstire, a încredinţat această sarcină bătrânilor Luchian şi Dodo şi împreună cu câţiva ucenici au pornit la drum lung. Când au ajuns pe o colină de pe care se vedea strălucind Ierusalimul, bătrânul a început să plângă şi a zis: „Oare cum voi îndrăzni eu păcătosul a umbla cu picioarele mele necurate pe urmele Domnului şi Dumnezeului meu? Mergeţi voi, ucenicii mei, căci voi sunnteţi mai vrednici decât mine!” A luat în buzunar câteva pietre, ca amintire pentru că a fost în preajma acestor locuri şi s-a întors din drum.
Dumnezeu, care toate le vede şi le ştie, nu a îngăduit ca atâta bună cuviinţă şi smerenie să rămână ascunsă lumii şi a trimis un înger către Ilie, Patriarhul Ierusalimului, zicându-i: „Trimiteţi de îndată după acest om , care este David al Goresiei şi care acum se apropie de ţinuturile Siriei şi aduceţi-l în cetate, fiindcă a văzut Dumnezeu marea lui smerenie.”
Cu cinste mare a fost primit bătrânul David în cetate, de însuşi Patriarhul Ilie şi cetele de preoţi şi călugări, căci Dumnezeu nu lasă fără răsplată inimile smerite şi curate ale celor care-l iubesc pre Dânsul.