Năsăud

Proiectul „Educaţie şi carieră”, care are obiectivul principal abilitarea elevilor pentru luarea unei decizii cât mai potrivită pentru alegerea carierei, este în derulare la Colegiul Naţional „George...
Despre dascălul de altădată aflăm multe lucruri frumoase citind Domnul Trandafir, sau viaţa lui Ion Creangă, sau romanele vremii despre Apostolii de odinioară. Sfârşim întotdeauna prin a admira...
Elevii de la Cenaclul literar al Clubului Copiilor Năsăud l-au comemorat pe marele poet, Mihai Eminescu, la împlinirea a 159 de ani de la naşterea sa. Au participat elevi din clasele a II-a – a V-a...
Contribuabilii – persoane fizice şi juridice – din oraşul Năsăud trebuie să-şi depună declaraţiile de impunere la biroul impozite şi taxe din cadrul Primăriei oraş, în termen de 30 de zile de la...
Monumente istorice noi, la Năsăud!
Poetul naţional „Eminul” năsăudenilor, a fost sărbătorit de toţi elevii , şi nu numai, prin diferite manifestări organizate în şcoli, la Biblioteca orăşenească „Veronica Micle” şi la Casa de Cultură...
Viceprimarul oraşului Năsăud, , ne informează că Primăria urbei urmăreşte punerea în aplicare a unor reguli europene referitoare la reciclarea maşinilor scoase in uz. Pentru aceasta, în această lună...
După ce a „dat raportul” privind activitatea desfăşurată pe perioada anului trecut la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, prof. Pahone Pop, directorul instituţiei, a primit oficial girul legislativului...
Secţia de Pompieri Năsăud a susţinut, miercuri, şapte ianuarie 2009, şedinţa de analiză a activităţii pe anul care abia s-a încheiat. În sala mare de festivităţi a Primăriei oraşului Năsăud.
Administraţia oraşului Năsăud, împreună cu serviciul local de poliţie rutieră, au luat „la picior” toate străzile, verificând indicatoarele rutiere existente şi hotărând unde mai este necesară...
La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local al oraşului Năsăud a aprobat lista de investiţii pentru realizarea proiectului de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă potabilă şi apă uzată....
Întrunit în şedinţă de lucru – ultima din anul abia încheiat – legislativul local năsăudean a aprobat, după o dezbatere pe comisii, proiectul de hotărâre iniţiat de primarul oraşului, Dumitru Mureşan...
Aula Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud a găzduit un concert de colinde susţinut de elevi ai liceului şi de invitaţii de la Şcoala Generală „Iacob şi Ioachim Mureşanu” Rebrişoara şi cei de la...
Asociaţia TIMDAR Năsăud şi Primăria oraşului Năsăud au organizat un spectacol extraordinar cu ocazia sărbătorilor de iarnă sub genericul „Mesaj de sărbători!”. Acesta se va desfăşura astăzi, 19...
În aceste zile, toată suflarea se bucură pentru apropierea sărbătorilor de iarnă, în special copiii instituţionalizaţi la Centrul de Servicii Sociale şi Comunitare din Năsăud. Ei au susţinut, cu...
Un grup de elevi de la Şcoala Generală “Mihai Eminescu” din Năsăud, conduşi de directorul adjunct – prof. Ştefan Kovacs şi instruiţi de institutorul Ioan Talpoş, au făcut o vizită omologilor lor din...
Ieri, 17 decembrie 2008, la ora nouă fix, Moş Crăciun a plecat cu daruri spre toţi preşcolarii şi şcolarii din oraşul Năsăud, inclusiv din cartierele Luşca şi Liviu Rebreanu după ce a făcut un popas...
Astăzi, începând cu ora 16.00, Consiliul Local al oraşului Năsăud se reuneşte în cadrul ultimei şedinţe ordinare din 2008. Pe ordinea de zi se regăsesc 5 proiecte de hotărâre, toate iniţiate de...
A spus DA acordării de drepturi salariale suplimentare
Se vor împlini doi ani, în ianuarie 2009, de când Şcoala Generală „Mihai Eminescu” din Năsăud a intrat în Programul mondial „Eco-Şcoală”, coordonat de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător...
Primarul oraşului Năsăud, ing. Dumitru Mureşan, a făcut parte din delegaţia oficială de primari din judeţul nostru, membri ai Partidului Democrat Liberal, care au efectuat o vizită de lucru în Belgia...

Pagini

Subscribe to Năsăud
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5