Muzeul sătesc ,,George Nechiti’’ din Feldru

Pe o sprânceană de deal de la marginea comunei Feldru, la circa 500 m de la şoseaua care leagă Năsăudul de oraşul-staţiune Sângeorz-Băi, se află casa-muzeu ,,George Nechiti’’. Este o locuinţă nouă, bine rânduită, cu vedere spre mirifica Vale a Someşului Mare. Aici familia Nechiti şi-a transformat casa într-o adevărată instituţie de suflet care închide în intimitate veacurile cu toate componentele sale existenţiale. Doi bărbaţi din generaţii diferite, tată şi fiu, care poartă acelaşi nume, George Nechiti, sunt extrem de sufletişti, entuziaşti şi interesaţi benevol de conservarea şi dezvoltarea patrimoniului naţional, de cunoaşterea şi valorificarea lui.
Îndrăgostiţi de tradiţia populară românească şi mânaţi de dorinţa ca urmele de cultură şi spiritualitate să nu se piardă, să fie ferite de praful nociv al uitării, cei doi Nechiti au pornit pe un drum lung şi anevoios care presupunea un efort incomparabil. Înainte de a le încolţi acest gând, amândoi s-au îndeletnicit cu arta sculpturii , confecţionând din lemn diverse obiecte : rame pentru tablouri şi oglinzi ,,tăblii’’ sau suporturi pentru trofeele de vânătoare şi chiar piese de mobilier.
Treptat, pasiunea pentru sculptură le deschide ochii către frumuseţea altor lucruri şi încep să colecţioneze obiecte vechi care nu-şi mai găseau rostul în gospodăriile oamenilor din sat. O contribuţie de seamă şi-a adus-o şi Leontina, soţia lui George Nechiti senior, care şi-a pus în valoare toată priceperea în recondiţionarea şi aranjarea costumelor populare sau a ţesăturilor din vechile interioare de casă.
Din discuţiile avute cu intreprinzătorii acestei merituoase acţiuni, rezultă că n-a rămas nicio gospodărie din sat necercetată şi care să nu fi donat măcar un obiect de interes etnografic.Prietenii şi cunoscuţii lui Gigi i-au dat şi ei o mână de ajutor, cotrobăind prin podurile uitate ca să scoată la iveală valorile de preţ ale trecutului. De fapt, el este moştenitorul colecţiei, care devine de la o zi la alta mai bogată şi mai frumoasă. Aici viaţa ţăranului pulsează în fiecare obiect expus şi devine istorie. O istorie despre trecut şi prezent, dar şi de prospectare a viitorului.Au adunat peste 2500 de obiecte pe care le-au aşezat cu migală în propria lor gospodărie ca pe o adevărată ,,icoana’’a ţăranului român.
Muzeul este amenajat la mansarda casei, în holul de la intrare, dar şi în curte, unde obiectele sunt ferite de intemperii, având adăposturi construite în mod special. Tematica colecţiei prezintă evoluţia comunităţii săteşti din punct de vedere istoric, etnografic, cât şi din punct de vedere al vieţii spirituale.Fiecare obiect are povestea lui, dar şi semnificaţia pe care o aduce din cele mai îndepărtate vremuri. Sunt comori care vibrează într-un fel unic, au rezonanţe istorice. Se găsesc aici obiecte vechi de peste 100 de ani şi unele chiar mai mult. O parte dintre ele sunt donaţii, altele sunt cumpărate şi multe luate în schimbul unor lucrări de sculptură.
Mansarda este ocupată în cea mai mare parte de portul popular care cuprinde aproape 100 de costume bărbăteşti şi femeieşti achiziţionate din zonă, apoi ţesăturile de interior, alte veşminte şi podoabe de uz cotidian.

Într-o cameră special amenajată se află manechinele care alcătuiesc familia ţărănească : mamă, tată şi doi tineri căsătoriţi, cu steagul de nuntă între ei. Este ambianţa unui interior de altădată în care mobilierul şi în mod special lada de zestre, războiul de ţesut şi auxiliarele lui, sunt gata să mai ţese o poveste de viaţă şi să ne amintească de inconfundabilele rituri ale trecerii. Pe latura din stânga mansardei se află amenajat un colţ al copilului şi al copilăriei, unde sunt expuse câteva obiecte de acest gen : leagăne de lemn, leagăne de pânză, un ,,înainte- mergător’’şi un cărucior datând din 1904, adus din America.
Tot la mansardă se află o sumedenie de obiecte şi ustensile care reprezintă ocupaţia de bază a locuitorilor din această zonă, păstoritul : budeşti şi bărbinţe, bahorniţe pentru cheag, fideleş pentru laptele acru, lăcriţe pentru păstrat brânza, cupe, linguri de lemn de diferite mărimi jintălăul pentru mestecat laptele, etc.
Coborând pe treptele înguste dar sprintene, privirea îţi este atrasă de minunatele trofeee de cerb şi de ţap, animalele şi păsările împăiate, colecţia de fluturi şi preţioasele flori de mină. Un spaţiu încărcat de intimitate spirituală este dedicat religiei, unde sunt expuse icoane pe sticlă, veşminte preoţeşti şi obiecte de cult. Pe holul casei se află aşezate pe rafturi, alte câteva colecţii surprinzătoare şi demne de admiraţia oricărui vizitator : ceasuri, ticlăzaie, aparate de radio, un patefon de pe vremea bunicilor, telefoane vechi, lămpaşe, râşniţe diferite, vase de lemn şi din ceramică, maşini de tors, sucale, ragile, răşchitoare etc.
În curte se află obiectele mai mari care în zilele noastre nu-şi mai găsesc utilitatea, fiind înlocuite de mijloacele moderne, dar care sunt mărturii ale vieţii economice din acest colţ de ţară : batoza, ciurul de îmblătit grâu, o moară de apă, un joagăr pentru despicatul cherestelei, vechile atelaje şi multe alte unelte de muncă din diverse domenii şi meşteşuguri, unele aflate pe cale de dispariţie.
Muzeul sătesc ,,George Nechiti’’din Feldru se află sub patronajul ,, Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. Vizitatorii îşi găsesc aici clipe de o reală contemplare, de admiraţie pentru această surprinzătoare colecţie de obiecte, dar mai ales, faţă de aceşti oameni atât de pasionaţi în domeniul etnografiei. Din însemnările făcute în cartea de onoare a muzeului se poate constata că pe aici au trecut numeroşi turişti români, dar şi străini, veniţi din Franţa, Brazilia, Germania sau SUA, care s-au bucurat de această,, veşnicie’’care s-a născut la sat. Demne de remarcat sunt şi comentariile laudative de pe facebook adresate acestor oameni care n-au avut nevoie de diplome sau specializări în acest domeniu pentru a-şi împlini un vis, ci pur şi simplu de pasiune înnobilată de dăruirea lor sufletească.
Familia Nechiti şi exponatele de aici aşteaptă vremuri mai bune. Dar dorinţa lor de mai bine şi pasiunea, nu sunt de ajuns. E nevoie de un sprijin substanţial din partea factorilor de decizie atât de la nivel local cât şi central..

Mircea Daroşi

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5