Mireasma tinereţii risipite

( Poveste de toamnă)
Deşartă-i strada şi soarele-n amiază
Aruncă stropi de aur pe burgul de pe Mureş
Şi niciun chip de om cu scânteierea-i blândă,
Dumnezeiască, nu te-ncântă cu trecerea-i grăbită.
Ai spune că planeta s-a pustiit şi singur vântul
Mai sterge chihlimbarul din frunzele bolnave.
Şi totuşi, iată-colo, apare, da, o fată, dulce fată.
Chip de înger, în care astrul zilei sfărâmă
Solzi de aur şi-o-mbracă-n sărbătoare.
E şcolăriţă, da, purtând, cum doar şcolarii
Poartă-n spate povara tinereţii şi anilor de şcoală.
Un stol de păsări albe în inimă-mi coboară,
Readucând în minte toţi anii de profesor,
Cu zvoana lor voioasă, ce nu-şi găseşte seamăn.
E negreşit amiaza în ora ei înaltă, când...
Deodată, de niciunde, ca scamatorii-n piaţă,
Preadulcea fetişcană-şi pune-n gură
O lungă, superlung de lungă...o ţigară
Şi pofticioasă, trage ca din creion în clasă
Când nu dă rezultatul bizara apoftegmă.
De dup-o poartă veche, un chip de ins se-arată,
Iar ea, pe dat-ascunde „trompeta” de plăcere,
Cu artă negrăită, ce-n vreme-hăt se-nvaţă.
Dar, paşii trec cum clipa şi iar, din hocus-pocus,
Ţigara reapare, cuminte, peste poate, aşa
Ca şcolăriţa, căci ea nici fum nu scoate.
X
Democraţie „sacră”, ce straşnic fericit-ai, tu,
Cu daruri tot norodul: ,,_Ţie plebe-ţi dăm
Cu fără de măsură, drog şi sex. Te bălăceşte!
Nouă, averi şi rapturi, tot fără de măsură!
Dubaiuri şi brazilii ce te orbesc în soare.”
Căci de priviţi cu grijă –voi ce citiţi- nu luminează
Oare şi peste buni şi răi acelaşi Soare?...
De parcă Judecata cea Mare, de spaimă, Universală,
Poveste-i ce o fluier ciobani pentru mioare.