Mihai Fucă-Tomescu: PRIMĂVARA ROMÂNIEI - Aniversări regale

Constituirea Regatului României

26 martie 1881 Domnitorul Carol I al Principatelor Române e  proclamat primul rege al României

La 10 mai 1877 România și-a declarat unilateral independența față de imperiul Otoman. Declarația de independență  a fost făcută în contextul independenței de facto a României la acea dată și a declanșării iminente a războiului dintre imperiul ruso-țarist și cel turco-otoman. A urmat Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 în care a fost angrenată și România. Participarea României la acest război este cunoscut în manualele de istorie ca Războiul de Independență a României. Conflictul s-a încheiat în martie 1978 cu victoria alianței ruso-române, cînd s-a semnat între beligeranți „Pacea de la San Stefano” prin care turcii recunoșteau independența României, Serbiei și a Muntenegrului, iar Bulgariei i s-a acordat o largă autonomie. Marile puteri nu au fost satisfăcute de acest tratat, prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz, cerând și obținând o revizuire prin Tratatul de la Berlin, la Congresul de la Berlin din 1878.

 În final,  independența României a fost recunoscută de Germania, Franța  și Anglia abia în anul 1880.

În ziua de 14 martie 1881 (26 martie - stil nou), guvernul liberal prezintă un proiect de lege prin care Parlamentul, în puterea dreptului de suveranitate a naţiunii, „Proclamă rege al României pe Alteţa Sa Regală prinţul Carol I”. Proiectul a fost adoptat în unanimitate de Corpurile legiuitoare şi prevedea: „Articolul I. România ia titlul de regat. Domnitorul ei, Carol I, ia, pentru sine şi moştenitorii săi, titlul de rege al României. Articolul II. Moştenitorul tronului va purta titlul de principe regal” . O delegaţie a prezentat legea lui Carol  care a promulgat-o chiar în acea seară. În raportul guvernului citit la ceremonie se arăta: „România, constituită în regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume care este în acord cu poziţia ce a dobândit ca stat independent. Domnul României este suveranul său, acest suveran luând titlul de rege. Datorită funeraliilor ţarului Alexandru al II-lea, festivităţile consacrate proclamării regatului au fost amânate pentru 10 mai, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tron a lui Carol I.

 

Unirea Basarabiei cu România

27 martie 1918 -  prin hotărîrea  luată în ședința Sfatului Țării  de la Chișinău din acea zi se votează unirea Basarabiei cu România, fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești –  Bucovina , la 28 noiembrie 1918 , Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul , la 1 Decembrie 1918, fiind creată România Mare.

Personalități

 

20 martie 1820  s-a născut la Bîrlad Alexandru Ioan Cuza.

            A fost primul domnitor al Principatelor Unite sub numele de Alexandru Ioan I.  La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești. A fost așadar timp de trei ani șef de stat în două state diferite: Moldova și Țara Românească. Abia în ianuarie 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică intr-un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România. Încă dinainte de a ocupa tronul Principatelor Române și pînă la abdicarea sa din anul 1866 a fost un fervent susținător al idei de a aduce pe tronul României un prinț străin, cu relații strînse cu marile puteri ale vremii și a cărui domnie să fie ereditară. A fost forțat să abdice, la puțin timp după expirarea mandatului său de șapte ani,de către un grup de complotiști, fiind suspectat în mod neîntemeiat, că ar să întemeieze o domnie ereditară pentru el și urmașii săi.

 

26 martie 1949 – Ziua de naștere a Alteței Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României.

Fostă Principesă de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 26 martie 1949, Lausanne, Elveția) este prima fiică a Majestății Sale  Regele Mihai I al României și a soției sale, Ana de Bourbon-Parma. Este a 82-a pe linia succesorală a tronului britanic. A fost botezată în credința ortodoxă de către Prințul Filip, Duce de Edinburg, rudă a familiei regale elene, principe consort al reginei Elisabeta a II-a. Este de asemenea verișoară de gradul al doilea cu regele Felipe al VI-lea al Spaniei, fostul rege Simeon al II-lea al Bulgariei, marele duce Henri de Luxemburg, arhiducele Karl al Austriei, ducele Carlos de Parma, principele moștenitor Alexandru al Serbiei și Iugoslaviei și principele moștenitor Pavlos al Greciei. În 1997 regele Mihai a numit-o drept succesoare la conducerea Casei Regale de România.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5