Metafizica

”Metafizica greacă”

Alexandru Petria

”Metafizica greacă”, de Mircea Arman, apărută recent la editura ”Tribuna”, își delimitează liniile de forță pe ideea după care filosofia greacă nu apare prin miracol și din neant, odată cu Thales, și nici nu imprimă o linie continuă a gândirii antice grecești prin Platon până la Aristotel și, mai departe, la în gândirea neoplatonică, ceea ce implică o schimbare dramatică a sensurilor clasice statuate pentru această epocă și pentru gânditorii ei. Filosofia lui Platon nu are nimic din poetizările și aproximările presocraticilor. Ideea unei continuități spirituale imaginată pe o axă orizontală a spiritului este o idee care apare abia în epoca modernă.
Dincolo de toate retușurile și corecțiile pe care această lucrare pretinde a le face în însăși modalitatea interpretării și receptării gândirii grecești de dinainte de Platon și apoi pînă în perioada neoplatonică, credem că meritul ei, dacă este vreunul, e acela de a devoala noi căi, alte coordonate ale raportării la lume specifice grecului și mai puțin occidentalului, cum lesne s-ar putea crede. Gândirea europeană nu duce mai departe întregul tezaur al gîndirii grecești. Unul este sensul adevărului pentru grecul antic, altul pentru omul european, într-un anume fel se raportează la lume primul, într-un cu totul alt mod cel de al doilea. Și totuși, adevărul și opusul lui, ascunsul, coexistă în același fel la Thales cît și la Heisenberg. Între aceste două concepte, adevăr și ascuns, se structurează atît cosmologia lui Thales cît și teoriile fizice ale cercetătorilor contemporani. Din punct de vedere al viziunii, în sens strict formal, identitatea este incontestabilă.
Însă, ce este ceea ce se pierde în matricea spirituală a omului european? Adevărul. Și de aici latura metafizică a spiritualității antice grecesti. Metafizica greacă are prea puține similitudini cu cea europeană, iar conceptele cadru ale oricărei abordări de tip metafizic sunt practic aproape străine omului european modern. Să fi căzut, din această cauză metafizica în desuetudine? Nicidecum. Spiritul european, în ciuda dominației mentalității și metodologiilor de tip științific, nu poate face abstracție de tentația speculației metafizice. Noile teorii științifice, culminând cu fizica cuantică, o demonstrează deplin.
Vă invit să citiți cartea. Merită!

Comentarii

03/11/13 18:40
Arman Mircea

OK.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5