Memorie și prezent

Vreau să mă refer la trei reviste de cultură care apar în mediul sătesc, deci: „la țară”. Nu știu dacă mai există în România de azi așa ceva, eu doar pe acestea le cunosc și le numesc în ordinea în care au început să vadă lumina tiparului (nu a calculatorului!): Cuibul visurilor (Maieru, 1996), Cetatea
Rodnei, (Rodna, 2002) și Cronica Satului (Desești, 2016).
Puțină lume nu știe cui aparține sintagma „Cuibul visurilor”; așadar, lui Liviu Rebreanu. La MAIERU (jud. Bistrița-Năsăud) „Cuibul visurilor” evocă și permanentizează personalitatea marelui nostru scriitor, care și-a trăit aici copilăria, adolescența, învrednicind mai târziu satul cu această expresie atât de sugestivă. Pe de alta, „Cuibul visurilor” o găsim în denumirea muzeului din Maieru, unde e un privilegiu să organizezi, sub geana blândă a lui Liviu Rebreanu, sesiuni de comunicări, aniversări, lansări de carte, chiar ore de literatură română, în sala de conferințe. Spunerea rebreniană o regăsim, din 1996 ca titlu al revistei de cultură, întemeiată (ca și muzeul) de cel pe care oamenii din arealul Someșului Mare îl numesc „patriarhul culturii”, profesorul și scriitorul Sever Ursa. Iar principalii ei redactori – Viluț Cărbune, Icu Crăciun, Iacob Naroș se străduiesc să asigure publicației (cu apariție trimestrială) o anvergură de circulație națională; desigur, grație subvenției Consiliului comunal.
La poalele de răsărit ale Munților Rodnei în sec. al XIII-lea era alcătuită una dintre cele mai mărețe cetăți ale Transilvaniei. Dar au venit hoardele mongole să o… civilizeze”. Din ruinele ei au străbătut veacurile o fărâmă din intrarea în cetate. Dar a rămas voința oamenilor de a nu părăsi ținutul, încât astăzi RODNA e una dintre comunele cele mai prospere din județ, grație mineritului și agriculturii. Mai mult decât atât, prin osteneala poeților, ziariștilor, etnologilor din localitate (și cu sprijinul Primăriei comunei) aici apare bianual revista „Cetatea Rodnei”. Gherasim Solovăstru Domide și Liviu Păiuș asigură publicației, prin colaboratorii din zonă și din țară, un caracter socio-cultural și un conținut de aspirație creștină.
Tot așa observ că este conținutul elegantei reviste „Cronica Satului”, fondată în iulie 2016 în splendidul sat de pe Valea Marei, DESEȘTI. Mă simt legat de această localitate din cel puțin două motive. De aici a pornit în lume, dar , deopotrivă, tot aici îți trăiește viața, prietenul Gheorghe Pârja. Iar într-o vară, când am străbătut pe jos, împreună cu u prieten, Maramureșul, tot aici, la capătul Deseștiului, am ridicat cortul într-o noapte și am trăit o dimineață dumnezeiască. Apropo de ultimul cuvânt, e de remarcat că, alături de Asociația Culturală „Nichita Stănescu”, coeditor este Parohia Ortodoxă Română Desești.
E amețitor, e minunat să vezi în colectivul ei de redacție nume inconfundabile precum: acad. Ioan-Aurel Pop (rectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca), acad. Nicolae Dabija (Basarabia), Ana Blandiana, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, dr. Ioan Marchiș (nemaipomenitul sculptor al Maramureșului), dr. Teodor Ardelean (directorul celei mai prestigioase biblioteci din teritoriu, dar de nivel național – „Petre Dulfu” Baia Mare) ș.a.
Cunosc cu admirație obstinația scriitorului Gh. Pârja de a se ști în lume că satul său natal – Desești – este sediul unei reviste culturale și care-și hrănește seva ideatică, editorială, dintr-o lume faimoasă: cea a Maramureșului. Și totul sub zarea cerului și a lui Nichita Stănescu, cel care a învrednicit Deseștiul cu două popasuri aici. De fapt, am putea considera că învrednicirea a fost reciprocă, ținând seama de zestrea de istorie, cultură și ortodoxie din care s-a împărtășit faimosul poet.
Ideea programatică a revistei – nevoia lumii contemporane de sat - a dezvoltat-o convingător dl. Ioan-Aurel Pop încă în primul număr al publicației, iar celelalte apariții ilustrează persuasiv aceasta. Sunt sugestive până și titlurile de genul următor: „ Biserica și nevoile satului” „Țineți cu satul ca să nu rătăciți”, „Satul văzut prin ochii primarului”, „Nu noi am ales Deseștiul, el ne-a ales pe noi”, „Pledoarie pentru o cercetare pluridisciplinară a satului maramureșean”, „Dragul meu Desești” etc. etc.
Cine a străbătut această lume, cine cunoaște oameni de aici, cine îl știe pe Gheorghe Pârja, îi dă dreptate scriitorului Nicolae Breban („fiu al Băii Mari”, cum își spune într-un interviu), că în această zonă „întâlnim țăranul frumos, flăcăul puternic, blând. Acest amestec de putere și blândețe…”
Încât urarea latinească, ce încheie textul d-lui Ioan-Aurel Pop din numărul de debut al revistei, este o certitudine: Vivat, crescat, floreat!
Iar când îl auzi pe Gheorghe Pârja pronunțând cuvântul „sat”, adesea o zice cu un fel de tandrețe apăsată.