In Memoriam
Nu, nu mă refer la faimosul poem eminescian „Călin (File din poveste)”, ci la o poveste tristă legată de inginerul Călin Crețu, trecut la cele veșnice cu câteva zile în urmă.
Tatăl... |
Consiliul Local Beclean își exprimă "profunda durere la trecerea spre cele veșnice, mult prea devreme, după o grea suferință, a celui care a fost Călin Crețu, fost membru în legislativul orășenesc,... |
Redacția Cotidianului ” Răsunetul “ transmite sincere condoleanțe concitadinului Chertes Gavril, fiiilor săi Andrei și Marius, nurorii Diana-Lucia precum și cuscrilor Rodica și Titus-Flaviu... |
Zilele acestea ne-a părăsit părintele Ioan Vranău, surprinzându-ne pe noi toţi. Despărţirile acestea, foarte dureroase, sunt şi mai agresive când moartea vine dintr-o dată, parcă nelăsându-i celui... |
Am aflat, internat fiind în spital, că un alt coleg de clasă, de liceu, Ioan Nuşfelean, secretarul Primăriei Teaca, originar din Şieu-Odorhei, a plecat dintre noi.
Ne-am cunoscut la Liceul Teoretic... |
Puţini sunt acei oameni de mare cultură care prin destinul lor au putut să ajungă la venerabila vârstă de 100 de ani Pe „decanul filologilor români” Gavril Istrate de la Universitatea „Alexandru Ioan... |
O aeronavă care a plecat, luni după-amiază, de la București spre Oradea, și care avea la bord un echipaj medical, printre care și pe purtătorul de cuvânt la Spitalul Elias, dr. Valentin Calu, s-a... |
Emil Gocan fost jucător și antrenor la Gloria Bistrița, profesor la Liceul cu Program Sportiv, a plecat spre veşnicie. Ieri, în timp ce se afla la Cluj, alături de soţia sa, care era internată, a... |
La început de ianuarie, a plecat spre veşnicie, în căutarea familiei şi a soţului iubit, Carla Helene Bercovici. Era printre ultimele supravieţuitoarea ale Holocaustului.
În toamna lui 1941, la doar... |
Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă,la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale. Poetul Traian T. Coşovei va fi... |
Sute de caransebeșeni în frunte cu primarul Marcel Vela, au vrut să o conducă astăzi pe ultimul drum, pe cea care a fost marea tenismană română, Valeria Borza. Valeria a fost un adevărat ambasador al... |
Părintele protopop Viorel Stanciu a fost chemat la Domnul, în Împărăţia Sa cerească. Vreme de peste patru decenii a slujit Biserica lui Hristos şi, deopotrivă, pe credincioşii săi. După cum... |
Vestea trecerii preotului Viorel Stanciu către cele veșnices-a abătut cu mare tristețe nu doar asupra comunității din Viișoara, ci și asupra întregii comunități bistrițene.
Sunt sigur că toți cei... |
Am fost la Budacul de Sus. A murit, în toamnă târzie, „mama Ică ”, Florica Stejerean. La înmormântare a fost lume, lume multă. Oameni de-ai locului, neamuri, colegi de serviciu de-ai copiilor şi... |
Atât sportul bistrițean, cât și întreaga comunitate din județul Bistrița-Năsăud a suferit o mare pierdere, prin trecerea în veșnicie a sportivului, managerului și omului Vasile Moga. Comunitatea... |
Fostul jucător şi director sportiv al Gloriei Bistriţa, Vasile Moga (58 de ani), a decedat, sâmbătă după-amiază, după ce a făcut infarct la volan. Maşina pe care o conducea a intrat într-o ţeavă de... |
Astăzi, în localitatea Bobota, judeţul Sălaj - satul natal al seniorului Corneliu Coposu - vor avea loc acţiuni de comemorare dedicate împlinirii a 18 ani de la trecerea în eternitate a acestuia.... |
S-a stins un Om Mare! |
Din această duminică locul pe care Ioan Chita îl ocupa la Catedrala Ortodoxă de pe strada Odobescu va rămâne gol. Ioan Chita nu va mai veni să se roage în Sfântul locaş. A fost chemat la ceruri,... |
A murit fostul diriginte al Poştei bistriţene, domnul Ioan Neamţu. Aşa, pe neaşteptate, fără a-şi lua rămas bun de la mulţii, foarte mulţii colegi, prieteni, cunoscuţi. A fost, iată, trebuie să... |
Duminică, 13 octombrie, a încetat din viaţă V(asile) Fanache, critic şi istoric literar, eseist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj .
Odihnească-se în pace.
Născut în... |
FLORI PENTRU EL, LACRIMI PENTRU NOI! DOMNULE PROFESOR VETI RAMANE MEREU IN AMINTIREA NOASTRA! Sambata (05.10.2013), la Biserica Ortodoxa din localitatea Sarata, va avea loc slujba de pomenire a 7 ani... |
Pagini

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În perioada 19-20 mai 2022, a avut loc, la Iași, Conferința Internațională de Etnodidactică, ediția...
Comentarii
Casă nouă pentru studenții și profesorii Universității Tehnice - Extensia Bistrița ! Fosta clădire a Tribunalului, reabilitată din fonduri europene
Toni -
Mar, 09:05
Radu Moldovan nu-i capabil să inteleagă nevoile invătământului superior tehnic, si cu toate astea...
Deputatul Robert Sighiartău: Autorizațiile de construire vor fi prelungite gratuit pentru încă 24 de luni!
Gica Contra -
Lun, 11:21
D-apoi stimate domn, de ce nu ar fi bine ca toate autorizatiile de constuctie civila, sa fie...
Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Vasile Aldrofan, a plecat la cele veşnice
ioan sărățean -
Dum, 17:20
La fostul I.L.F. a ființat înainte de 1989 un serviciu de dezvoltare, ce asigura documentațiile...
Andrei Marga: Democrația care este
Toni -
Dum, 16:36
Motto:
"Democraţia este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le...
Medicii Andrei Farcaș-Rotariu, Lucian Colța, Septimiu Bumbu, asistenta medicală Diana Ursa, Colegiul Medicilor BN și Spitalul Județean de Urgență Bistrița, premii la Gala Elitelor Medicale
ioan sărățean -
Dum, 12:42
Convingeți-ne că la Bistrița putem beneficia de servicii medicale de calitate...
Aniversări
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, ADRIANEI-CLAUDIA FEIER, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La...
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, d-nei ELISABETA UNGUREANU, şef birou în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La...
În zi de naştere, urăm ec. GABRIEL LAZANY, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei...