MARTIR PE ALTARUL MARII UNIRI – PROTOPOPUL IULIU CIORCERIU

Istoria românilor a fost o permanentă luptă pentru drepturi , pentru libertatea socială şi naţională. Un rol deosebit în lupta de emancipare a românilor l – a avut Asociaţiunea Astra, care încă de la înfiinţarea ei din 1861 , prin prestanţa fruntaşilor ei şi mai ales prin statut îşi propunea dezrobirea naţiei române şi aşezarea acesteia pe picior de egalitate cu ungurii şi saşii din Transilvania , alături de care convieţuiau .Un mare luptător pentru drepturile românilor ardeleni a fost şi preotul protopop Iuliu Ciorceriu din Ilva Mare ( 1872 – 1940 ).A studiat Teologia la Blaj unde a fost educat ca prelat şi patriot român la Şcoala Ardeleană înfiinţată de marele patriot român Inochentie Micu – Klein . După absolvirea seminarului Teologic a urmat cursurile Academiei Comerciale din Budapesta , unde s-a remarcat ca student deosebit de studios dar şi mare patriot român (a refuzat să studieze la secţia de predare în limba maghiară , optând pentru secţia de predare în limba latină ) . Opţiunea lui pentru limba de studiu în limba latină va avea repercursiuni asupra carierei sale , autoritatile maghiare trecandu-l pe lista opozantilor regimului dualist austro – ungar .La inceputul secolului al XX îl găsim ca preot la Ilva Mare si Lunca Ilvei alaturi de un alt simbol ai luptei pentru emenciparea naţiunii române preotul Ieronim Slăvoacă . Se remarcă în organizarea actiunilor culturale ale Astrei pe Valea Ilvelor , alături de Letiţia Slăvoacă , Liviu Rebreanu , Clemente Ianul si altii . Il găsim menţionat în documentele vremii ca activist cultural cu merite deosebite in cadrul Reuniunii învătătorilor ,, Mariana “la Ilva Mare ăn anii 1906 şi1912, în organizarea Adunării Despărtământului Năsăudean al Astrei - Ilva Mare – 1909 dar şi în cadrul Băncii Populare de Păstrare si Împrumut şi a Casinei Romăne din Ilva Mare .

Anul 1918 îl găseşte în rândul întâi al luptei pentru unire, fiind în fruntea delegatiei ilvelor la Marea Adunare Natională de la Alba Iulia. Pentru activitatea sa desfaşurată pe plan confessional şi naţional-cultural, Statul român i-a acordat Ordinul Naţional ,, Coroana României” în grad de Cavaler.

In perioada interbelică îl găsim angajat în febra activitatilor legate de construirea caii ferate Ilva Mica-Vatra Dornei. Alături de autoriăţile judetului Năsăud organizează pe Valea Ilvelor primirea regelui Carol al II-lea în vara anului 1934 sau a delegatiei guvernului liberal din toamna anului 1936 când s-a inaugurat legatura dintre Transilvania şi Bucovina. Dar bucuria acestor mărete realizari a fost de scurtă durată. Noul conflict mondial avea să loveasca crunt România şi mai ales nord-vestul Ardealului care în urma didctatului de la Viena a intrat sub ocupaţie maghiară. Organizati în ,, Garzi nationale’’ si având sprijinul armatei maghiare de ocupaţie, etnicii unguri au început persecuţiile împotriva românilor si mai ales a personalitaţilor româneşti de la sate. Erau vizaţi în primul rând preoţii şi mai ales cei care au participat la Marea Adunare de la Alba Iulia , cei care puteau organiza lupta de rezistentă naţională.

In dupamiaza zilei de 1 decembrie 1940 (data nu a fost aleasă întâmplător), la locuinţa protopopului din Ilva Mare s-au prezentat un grup de sanitari etnici maghiari care l-au informat că în zonă a apărut o epidemie de holeră şi că autorităţile si persoanele mai in vârstă, trebuiau urgent vaccinate. Desigur că părintele protopop a intuit despre ce era vorba, (era holera hortistă ). Dar acasa era singur, doar cu nora şi o nepoţică , fiul său Octavian şi ginerele cu soţia erau ofiţeri în Garda Regală a României. I s-a făcut o injecţie, numai lui în tot satul, după cum se va afla mai târziu, pentru că în realitate nu exista o epidemie de holeră, o injecţie letală care în numai câteva ore a dus la decesul protopopului.

Inmormântarea a fost amânată până pe data de 6 decembrie în speranţa că membrilor familei li se vor acorda viza de intrare în Ilva Mare. Dar autoritaţiile maghiare au refuzat, considerandu-le ,,persoane non grata’’ (totuşi fiul său Octavian a trecut într-o noapte graniţa şi cu riscul vieţii a tecut munţii să-şi ia rămas bun de la părintele său).

Aceasta a fost plata pentru prezenţa sa la Marea Unire de la Alba Iulia şi pentru implicarea în activităţile naţional-culturale ale comunităţii pe care a păstorit-o peste o jumătate de secol. A fost o moarte frumoasă ,,hamletiană ‘’ având timp ca-n cele câteva ore să-şi revadă viaţa pe retina memoriei dar şi să se îngrijoreze de soarta neamului său, gândindu-se la vorbele profetului ,, Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei’’. Dar nu a fost să fie pe placul ungurilor pentru că peste tot şi toate răsuna puternic cântecul oştilor române care peste patru ani vor elibera Ardealul:

,,Noi plecăm Ardealule din tine,

Dar îţi jurăm că iară-şi vom veni

N-am fost înfrânţi şi nu vom fi nici mâine

Ziua Unirii iarăşi va veni.’’

Prof. Pavel Berengea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5