Mărișel – 2018 : ‘’Slobozî-ne gazdă-n casă’’ – un festival născut din Speranța care zidește !

Florentin Archiudean

Ediția a VII-a a Festivalului Național de colinde și obiceiuri de iarnă ‘’Slobozî-ne gazdă-n casă’’ a adus la Mărișel colindători din toate colțurile județelor Bistrița Năsăud, Cluj și Mureș! Fiind o ediție aniversară – ,iată, după 7 ani festivalul a ajuns la o vârstă la care poate fi numit o adevărată școală a colindelor și a obiceiurilor de iarnă autentice, curate și binecuvântate de …turmă și de Păstor! Organizat, în acest an doar de către Parohia Ortodoxă Română Mărișel cu sprijinul unor sponsori rămași anonimi, așa cum dealtfel le stă bine cu adevărat celor care se pun benevol în slujba semenilor, Festivalul a fost o desfășurare sinceră, bine organizată, de activități gândite cu mintea și cu sufletul de către părintele Aurelian Poptean, un preot tânăr cu un de netăgăduit har, cu evlavie de călugăr, cu voință și angajament de ostaș instruit.

Biserica străbună a străjuit Festivalul, ca de obicei, dăruind liniște și pace tuturor activităților desfășurate! Sfânta Liturghie a deschis inimile participanților spre lumea astrală a colindelor! Părintele Feier a găsit cele mai frumoase metafore pentru a ne duce la Isvorul colindelor și al colindatului pe plaiul românesc. Omul acesta fără egal, vorbitorul acesta cu farmec unic și preotul acesta împătimit întru împărțirea Harului peste tot în această lume însetată de certitudini, de lucruri simple, curate, sincere și durabile, a găsit prin cuvântul său, cheia spre inimile tuturor participanților la eveniment ! Rând pe rând pe scena unui cămin frumos ca un Palat al Culturii, colindătorii au anunțat nașterea Domnului și venirea în lume a Speranței pentru fiecare : om simplu și onest, sau dregător, aflător vremelnic pe scările ierarhiei lumești, omenești!

Sosiți din Mărișel-Bistrița și Albești, Mureș conduși de insăși preoții parohi, din Hodac, Lunca-Frij, Mărișelu–Cluj, din Ocnița și Solovăstru colindătorii s-au perindat pe scena căminului cultural, închipuită ca un …târnaț, ca o filigorie, ca o tindă(denumiri de la …Ocnița) - anunțând prin obiceiuri și colinde nașterea Mântuitorului. Au colindat alături de alaiurile amintite Maria Neag, Maria Bogdan și Cornelia Ardelean Archiudean. A prezentat întreaga desfășurare de frumusețe și bucurie tânăra profesoară Iulia Bălaș.

Diplomele de aleasă cinstire a trudei lor, plachetele și colăcelul tradițional au fost darurile primite de Vestitorii Speranței ! Și pentru ca totul să se incheie în mod plăcut. așa ca între oameni vrednici și statornici în dragostea lor pentru valorile Neamului, Festivalul s-a încheiat cu o agapă creștinească la care au participat toți invitații, vreo 200 de colindători. Nu au lipsit țuica de prune oferită de fătu’ din Mărișel, vinul de Teaca și Lechința, cozonacii, colăceii și găluștele oblăduite de doamna preoteasă Susana Poptean și de alte vrednice de laudă nușfelence.

După cum ne spune credința străbună ortodoxă, Sfântul Ștefan a fost primul martir creștin care a fost condamnat de Sinedriul iudaic condus de către Caiafa(cel care l-a judecat- cu judecată lumească- și pe Domnul Iisus) și lapidat(omorât cu pietre) într-o zi de 27 decembrie! În amintirea lui, românii pregătesc, de Crăciun, pâinicile, colăceii împletiți asemenea pietrelor cu care a fost omorât Sfântul diacon Ștefan cel apropiat de Domnul! Festivalul de la Mărișel, închipuit, pregătit, desfășurat și nemurit de părintele Aurelian Poptean stă sub semnul izbăvitor al Sfântului Ștefan!

Ferice de satele care au asemenea Păstori! Ferice de Păstorii care au asemenea credincioși ca nușfelenii! Ferice de noi toți, aceia care credem cu îndărătnicie…românească în vorbele moștenite de la bunici și străbunici, în obiceiurile, datinile și poruncile lăsate nouă Zestre Nobilă de către înaintași, încrustate cu zăbavă izbăvitoare și apărate de fără ostenire de Biserica zidită între Nistru, Dunăre și Tisa de către Sfântul Apostol Andrei!

Ne vedem la Ediția a VIII-a și mai tineri și mai încrezători !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5