La Năsăud,

„Marea asfaltare”, la final

Zilele acestea (8 octombrie), au fost recepţionate lucrările de asfaltare a străzilor şi trotuarelor adiacente de pe raza oraşului Năsăud, după doi ani de la demararea lucrărilor. Pentru această necesară operaţiune, edilii oraşului au contractat un credit bancar de circa patru milioane lei, urmând să suplimenteze finanţarea cu încă 800.000 lei, credit contractat recent de administraţia oraşului pentru finalizarea lucrărilor.

În prezenţa reprezentanţilor Consiliului Local şi ai Primăriei oraşului, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai firmei executante „Arcons” SA Braşov şi a dirigintelui şantierului, au fost luate „în vizor” patruzeci şi trei de tronsoane, lucrările fiind în concordanţă cu nomele impuse de beneficiar în contractul de execuţie.

Dar „În procesul-verbal au fost trecute următoarele lucrări de executat spre a fi finalizată în total investiţia: asfaltarea trotuarelor din prelungirea străzii Mihai Eminescu, asfaltarea Aleii de intrare în B1, terminarea asfaltării trotuarelor pe strada Tănase Todoran; modernizarea aleii şi parcării de la bloc F1; a parcării şi platformei din jurul blocului 7 ABC; a trotuarelor de pe B-dul Grănicerilor, de la intersecţia cu strada Bistriţei spre Rebrişoara până vizavi de Petrom; a trotuarelor de pe strada George Coşbuc, asfaltarea unor porţiuni de pe străzile Nicolae Drăgan, Ion Creangă cu completarea bordurilor lipsă, precum şi montarea de noi indicatoare rutiere”, a specificat viceprimarul oraşului, ing. Ovidiu Maghiar, care a mai adăugat că: „Ultimele străzi laterale, respectiv, Griviţei, Găgi şi Ioan Bălan vor fi asfaltate în cursul anului viitor, când vom reuşi o nouă sursă de finanţare”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5