Managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany: Am reușit să construiesc în jurul meu o echipă! Împreună am făcut toate lucrurile minunate de la spital
Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, ec. Gabriel Lazany, a transmis, la Gala Elitelor Medicale, găzduită la Bistrița, că se bucură că a realizat trei -patru lucruri importante în calitatea sa.
“În primul rând, am reușit să construiesc în jurul meu o echipă, pentru că nu poți face nimic, dacă nu lucrezi în echipă. Aș vrea să îi pot aplauda, pe membrii Comitetul Director și parte din conducerea spitalului. Al doilea mare lucru pe care l-am realizat a fost, după ce am construit o echipă, să sudez altă echipă, și aici vorbim de întregul colectiv al spitalului, pentru că într-un spital există orgolii, există ambiții. Am reușit să îi punem la muncă pe toți, să tragem în aceeași direcție. Al treilea mare lucru pe care l-am reușit să-l fac a fost unul dintre cele mai grele, dar am reușit să-l fac pe domnul președinte să facă o pasiune pentru spital. Al patrulea mare lucru pe care l-am reușit cu toții, împreună, a fost să facem toate lucrurile minunate de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița‘, a spus managerul Gabriel Lazany.
***
Bistriţa a avut onoarea de a găzdui Gala Elitelor Medicale, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie, una care marchează transformarea celui mai mare eveniment de profil din România într-o manifestare de anvergură internaţională. Gala Elitelor Medicale a fost organizat sub egida publicației Ziar Medical, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița și Consiliul Județean Vistrița-Năsăud. Este cel mai important eveniment cu caracter medical din România, o manifestare de amploare, al cărei scop este recunoaşterea publică a meritelor profesioniștilor din domeniul medical care au avut un impact semnificativ în societate, a acelor specialişti care, prin dedicarea de care dau dovadă în fiecare zi, ridică nivelul medicinei româneşti.
Citiţi şi:
- Medicii Andrei Farcaș-Rotariu, Lucian Colța, Septimiu Bumbu, asistenta medicală Diana Ursa, Colegiul Medicilor BN și Spitalul Județean de Urgență Bistrița, premii la Gala Elitelor Medicale
- Gabriel Lazany: Nu suntem un spital perfect, suntem un spital bun, dar vrem să devină mai bun. În următoarele luni, vor mai veni 10 medici!
- Președintele Radu Moldovan, la Gala Elitelor Medicale: Medicul este o prelungire a mâinii lui Dumnezeu. Meritați prețuirea și respectul nostru
- Echipa managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost completată
- Managerul Gabriel Lazany: Bistrițenii se pot programa on-line, pe www.sjub.ro, pentru consultații în Policlinică
Adaugă comentariu nou