Mamaia, mai săracă fără bistriţeni

Timp de trei zile Mamaia a găzduit Festivalul cântului şi dansului popular românesc. Deşi Bistriţa are o bogată zestre folclorică şi copii peste media pe ţară care activează pe tărâmul muzicii populare, am avut neplăcuta surpriză să constatăm că niciun bistriţean nu s-a calificat la preselecţie pentru a fi inclus în competiţie. Sursele noastre spun că doar doi tineri, cu vârsta peste 16 ani, Andrei Boca, respectiv Alexandru Pătrăşcan, au îndrăznit să participe la preselecţie la Tg. Mureş, însă ei nu au trecut peste exigenţa juriului.

Contactat telefonic, Alexandru Pugna, realizatorul festivalului “Pană de Păun”, ne-a declarat că în judeţul nostru, la ora actuală, nu există o voce tânără care să nu fie în ansamblul profesionist şi care să fie atât de bine lucrată încât să câştige un festival de primă mărime. Din păcate, deşi avem solişti profesionişti în judeţ, mai marii realizatori de la Televiziunea Naţională nu îi cheamă în recitaluri.

Am asistat cu tristeţe la Festivalul “Callatis”, unde ansamblul profesionist “Dor Românesc” a fost “frânt”, doar orchestra fiind prezentă în recital, datorită strădaniilor maestrului Ştefan Cigu. Însă niciun artist din judeţul nostru, deşi avem, har Domnului, multe talente, nu au fost invitaţi să concureze cu imitatorii piesei “Puşca şi cureaua lată”.

Ce să mai spunem de Mamaia, unde doar Cristian Pomohaci, stabilit acum la Mureş, a fost prezent din locurile noastre. Nu ştim ce proiecte ar trebui realizate pentru a sensibiliza sufletele mai marilor realizatori, pentru că în orice moment ansamblul “Dor Românesc” cu aripa de dansatori de la “Păuniţa” poate concura cu “Doina Gorjului” sau “Plaiuri Dobrogene”, ansamblurile care au fost prezente la Mamaia.

Este trist să-i vedem pe profesioniştii noştri evoluând doar de câteva ori pe an în festivalurile mari din ţară, de mult mai puţine ori pe Televiziunea Naţională şi de cele mai multe ori doar în spectacole prin cătunele din judeţ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5