Maialul elevilor năsăudeni! Un festival al tinereții școlare de peste 150 de ani!

Prof. Ioan Seni. Credit foto: Andrei Bumbu Photography

Tradiția năsăudeană ține în viață un festival al tinereții școlare de peste 150 de ani. Căci iată ce spun cronicarii titrați: „Conform textului documentar maialul s-a organizat pentru prima dată în 15 mai 1876, organizatorii realizând din încasări un venit net de 23 florini 62 cr, sumă depusă la banca Aurora, dar e sigur că această splendidă serbare câmpenească a întregului tineret școlar năsăudean s-a organizat mult mai devreme și devenise la 15 mai 1876 tradițională sau „îndătinată”, adică, datina sau obiceiul era ca serbarea să se desfășoare în Dumbravă – pădurea Năsăudului, încă din anul 1870, când s-a creat societatea Virtus Romana Rediviva, când și-a început activitatea revista Muza Someșană, când Năsăudul căpitanului Alexandru Băhățel găzduia ce-a de-a X-a Adunare generală a ASTREI..”.

Evenimente pur românești, de sorginte năsăudeană. Ca să spui astăzi „cea de a 139-a ediție” , înseamnă că prima ediție a avut loc în 1885, când Transilvania suporta tot mai greu legile dualismului austro-ungar, legi care înlocuiau limba română din toate instituțiile școlare, iar la Năsăud.., culmea culmilor, se organiza maialul elevilor !!! Pentru documentare se poate vedea volumul „Societăți culturale năsăudene. Varia”, de Traian Pavelea, editura Arcade, 2005, BN și nu numai...

Ediția acestui an a fost la fel de frumoasă și bogată în surprize plăcute ca și edițiile anterioare, căci fără o susținere solidă a fiecărei clase de elevi, a părinților, a autorităților locale, un Program atât de complex ar fi greu de realizat, iar cea mai frumoasă răsplată în timp pentru această constantă și sigură sărbătoare școlară este intrarea Năsăudului în Cartea recordurilor, la 14 mai 2017, când peste 10 mii de copii, de școlari, de părinți și bunici au realizat parada costumelor populare și dansul sincron „Roata de la Runc”. Acum, ca și altădată s-a evidențiat tineretul școlar al orașului Năsăud începând cu cei de la grădiniță și terminând cu Școala Gimnazială, Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Economic, Liceul Silvic, în fruntea cărora, la parada portului popular, se afla binecunoscuta și redutabilă fanfară din Telciu, dirijor Ioan Mureșan. Elevii implicați și-au primit răsplata prin aplauzele de-a lungul întregului traseu, dar mai cu seamă în fața Primăriei, unde primarul Dorin Vlașin, aparatul Primăriei, consilierii locali, autoritățile județene și parlamentarii au aplaudat îndelung fiecare secvență a fiecărei formații participante. Elevii s-au bucurat de premiile acordate pentru costumele populare, de diplomele oferite fiecărei formații artistice, formații, care, timp de câteva ore, printr-un program artistic cu specific năsăudean, au reținut, în curtea interioară a Colegiului, atenția publicului, numeros și interesat ca și altădată. M-am bucurat să văd în formația de călușari jucând și fete… Bravo, fetelor! Nu-i pentru prima dată, și eu am avut astfel de cazuri între anii 1985-2010, când am răspuns și am condus această formație. Dar azi, formația și-a pierdut locul din fruntea coloanei, unde, întotdeauna sunt cei mai buni, azi formația „Someșana” a distinsului coregraf Florin Persecă. Mai grav e că formația de Călușari nu mai execută pe melodia „Banul Mărăcine”, figuri năsăudene, din „Călușarul transilvan”, se rezumă la figuri modeste, nesemnificative (cipărușa, romana) care au rezonanță doar prin nume nu și prin esență.

Este ca și cum ai înterpreta „Someșana”, dar fără să începi cu „De-a lungul”. Păcat! Nimic nu ține cât lumea. Totul se schimbă. Pierderile în tradiții și obiceiuri sunt incomensurabile. Ele se mai mențin doar pe scenă.. De 34 de ani asta ni se întâmplă zilnic, dar cu toate astea, Țara are un viitor, un alt viitor...

Spectacolul s-a încheiat mult înspre seară, cu program de muzică ușoară și dans, cu un recital al formației The Boulevard și al artistei Cleopatra Stratan, ajunsă la Năsăud prin grija administrației locale – primarul Dorin Vlașin. De Maial revin la Năsăud, mai ales studenții, dar și coorășenii care-și mai amintesc de anii tinereții, de anii de liceu… A fost frumos. Felicitări elevilor. Felicitări profesorilor implicați…Maialul este un reper istoric în cultura năsăudeană. I.S.

Credit foto: Andrei Bumbu Photography

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5