Mai puţin de un procent din actele administrative ale autorităţilor locale, considerate nelegale de Prefectură

La nivelul Instituţiei Prefectului, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 22.428 documente, dintre care 22.215 sunt acte administrative emise sau adoptate de către autorităţile administraţiei publice locale. Din totalul de acte administrative doar 130 au fost considerate nelegale, fiind transmise plângeri prealabile, şi anume pentru 83 de hotărâri adoptate de Consiliul Judeţean şi consiliile locale şi 47 de dispoziţii emise de preşedintele CJ şi de primarii bistriţeni.
Potrivit prefectului Ioan Ţintean, în 2015 au fost formulate 11 acţiuni în anulare (3 pentru dispoziţii emise de primari şi 8 acţiuni referitoare la hotărâri ale consiliilor locale), două cauze fiind soluţionate definitiv în favoarea Prefecturii, două fiind soluţionate la fond în favoarea prefectului, iar şapte fiind pe rolul primei instanţe.
Numărul plângerilor prealabile întocmite în 2015 este uşor mai ridicat faţă de anul precedent, însă de trei ori mai mic faţă de perioada 2010-2012.
„Principala misiune a Instituţiei Prefectului constă în reprezentarea pe plan local a Guvernului şi garantarea respectării legii şi ordinii publice în teritoriu. De aici pleacă toată munca noastră pe parcursul unui an de zile.... Nu este simplu să urmăreşti şi să verifici, să realizezi obiective cum sunt cele care se referă la respectarea Constituţiei, respectarea legilor, a ordonanţelor, cele referitoare la implementarea obiectivelor cuprinse în programul guvernamental, intervenţii în situaţii de urgenţă, prevenirea infracţiunilor, integrarea europeană, menţinerea unui climat de ordine şi linişte în judeţ, cooperare cu instituţii interne şi internaţionale”, a precizat prefectul Ioan Ţintean la prezentarea Raportului de activitate pe anul 2015 a Instituţiei Prefectului .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5