Luna pădurii a debutat cu vreme „rea”

Direcţia Silvică Bistriţa va planta 300.000 de puieţi, cu precădere molid, în luna martie. Cea mai mare realizare, în opinia conducerii instituţiei, este faptul că puieţii au fost produşi în pepiniera proprie.

Judeţul Bistriţa-Năsăud este cu siguranţă una dintre zonele „verzi” ale ţării. Este împădurit într-o proporţie mai mare comparativ cu celelalte judeţe ale ţării. Cu toate acestea, acţiunile de împădurire reprezintă una dintre priorităţile autorităţilor din domeniul silvic. Drept consecinţă, perioada 15 martie-15 aprilie este recunoscută la nivel naţional cu „Luna plantării arborilor”. În această perioadă se vor sădi circa 300.000 de puieţi proveniţi din pepiniera proprie. Şi anul acesta, reprezentanţii Direcţiei silvice Bistriţa vor apela la ajutorul elevilor din unităţile şcolare din Bistriţa şi Năsăud. În cele patru săptămâni vor fi împădurite 60 de hectare, atât din administraţia proprie, cât şi din proprietatea statului. De asemenea, se vor mai realiza şi completări pe o suprafaţă de 4 hectare din perimetrul de ameliorare. Completările constau în plantări de puieţi în zonele în care materialul sădit în anii precedenţi nu a rezistat condiţiilor meteorologice. „Programul de manifestări dedicate Lunii pădurii, ediţia 2009, cuprinde acţiuni de plantare cu ajutorul elevilor a unor suprafeţe din fondul forestier şi difuzarea de materiale de propagandă silvică privind conştientizarea opiniei publice asupra rolului pădurii. O preocupare a Direcţiei Silvice este preluarea de terenuri inapte altor utilizări şi redarea acestora în circuitul productiv”, a dat asigurări inginerul Valentin Trişcă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Bistriţa.

Plantări de puieţi pe banii Direcţiei Silvice

Pentru lucrări de asemenea amploare, costuri pe măsură. Direcţia Silvică Bistriţa va cheltui pentru procesul de împădurire suma de peste 2000 de lei. Deşi iniţial au existat promisiuni de finanţare de la nivel naţional, cum acestea nu s-au finalizat, costurile plantării vor fi suportate din bugetul instituţiei. „Aşteptăm ceva fonduri, măcar pentru terenul din perimetrul de ameliorare”, a precizat Valentin Trişcă.

Campania „Luna pădurii” influenţată de condiţiile meteorologice

În luna martie, în funcţie de evoluţia vremii, vor decurge şi acţiunile de împădurire. Din păcate, ploaia şi ninsoarea din ultimele zile au împiedicat acţiunile de plantare puieţi programate a debuta în 16 martie. „Nu putem planta puieţi pe o asemenea vreme. Din cauza temperaturile scăzute, vor îngheţa puieţii, şi nu facem nimic. Aşteptăm ca vremea să se încălzească şi apoi ne vom apuca de treabă”, a declarat pentru Răsunetul, Valentin Trişcă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5