Locul unde se fabrică timp

Dacă n-aţi fost până acum în Runcu Salvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi nu aveţi încă drum pe acolo, deschideţi cartea de faţă, citiţi-i paginile, împărtăşiţi-vă din poveştile pe care le spun imaginile şi veţi simţi, la capătul ei, că trebuie să ajungeţi neapărat la Runc, dar nu atât în postura de turişti, cât în aceea de cetăţeni de suflet ai aşezării.

În această postură, călătoria vă va conduce, deopotrivă, prin spaţiu şi timp. Aş relua aici metafora atât de inspirată a lui Nicolae Bosbiciu: „Locul acesta, aparent izolat în raport cu civilizaţia actuală, este, atât pentru mulţi veniţi din afara lui, cât şi pentru cei care îşi au rădăcinile aici, un fel de Macondo marquezian, încărcat de poezie”.
Am fost la Runc cu aproape doi ani înainte de a vă vorbi despre această carte, într-o zi de Sfânta Mărie Mică. Nu cred ca, în acest interval, comuna să se fi schimbat atât de mult încât, la o eventuală revenire, să nu-i recunosc geografia şi oamenii, măcar după firea lor. Numai că, în spaţiul acestei pagini, eu nu sunt chemat să evoc Runcul aşa cum l-am cunoscut, ci să vă ghidez prin el cu ajutorul acestei cărţi de dimensiuni impresionante care se numeşte Fabricat în Runcu Salvei*. În cele aproape 900 de pagini, care se deschid cu puternica poezie Satul a lui Vasile Dâncu şi cu prefaţa Un sat cât o fărâmă de veşnicie a profesorului universitar doctor Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei Române, veţi face cunoştinţă cu cadrul natural şi administrativ-teritorial al aşezării, cu evoluţia demografică a comunei Runcu Salvei în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, cu istoricul ei din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre şi cu „haiducul” Grigore Boşotă, la care ne oprim o clipă, pentru că Boşotă a devenit, aidoma lui Pintea Viteazul, Andri Popa, Baba Novac, Iancu Jianu, Toma Alimoş, o figură legendară. Povestea lui este amplă şi captivantă, dar noi îi vom reproduce, pentru a vă ademeni înăuntrul ei, doar debutul:
„Încă de la începuturi, viaţa sa este plasată în zona ilicitului, adică a iubirii ilicite, fiind copil din flori. (...) La vârsta de 11 ani, rămâne orfan de mamă şi este luat slugă de o familie din sat. (...) Copil din flori, devenind în final copilul nimănui, ajuns la mila altora, vulnerabil prin statutul său, decide să părăsească satul natal. (...) După ce împlineşte 12 ani, pleacă să slujească la o familie mai bogată din Ilva Mare.” Şi de aici încep conflictele cu stăpânul din Ilva şi ulterior cu autorităţile, ceea ce-l face pe un cunoscut să-l eticheteze drept „hoţ la drumul mare. El lua de la mari neguţători şi ajuta pe săraci. A avut legături cu directori de şcoli, la care da pungi de galbeni, să facă şcoli. La Coşna, avea ceată de haiduci”.
Nu se va putea trece peste capitolul Proprietatea. Aspecte economice, nici peste cel care prezintă Biserica, acesta din urmă organizat pe subcapitole precum Biserică, preoţi şi comunitate religioasă (1849-1948), Parohia Ortodoxă între anii 1948 şi 2012, Biserica Penticostală, Reprezentarea statistică şi evoluţia cultelor în perioada contemporană.
Şi capitolul Şcoala este segmentat în aşa fel încât să poată acoperi un fenomen educaţional de lung parcurs: Şcoala şi slujitorii ei, Baza materială a şcolii. Perioada 1961-2013, Tabel cu numărul elevilor Şcolii „Ioan S. Pavelea”, Runcu Salvei (1968-2013), Fraţii Dumitru, printre primii runcani cu şcoli înalte.
Vom face din nou o pauză de respiraţie sau, mai bine zis, o scurtă întoarcere în timp, de-a lungul căreia ne călăuzeşte Mircea Prahase:
„Nevoia acută de carte a făcut ca, spre jumătatea sec. al XVIII-lea, populaţia românească din unele aşezări mai răsărite, din punct de vedere economic, să organizeze şcoli susţinute de obştea sătească. La instituirea regimului militar de graniţă (1762-1764), grănicerii români aveau un învăţământ obştesc organizat aproape în toate satele. Abia în 1826-1830 aceste şcoli au fost transformate în «şcoli poporale naţionale», puse sub autoritatea organelor militare, dar întreţinute de comune.” Nici aici nu cred că vă veţi opri din citit până la capăt în momentul când veţi avea cartea la îndemână.
Dar noi trebuie să mergem înainte, pentru a pomeni măcar capitole la fel de captivante precum cele enumerate până aici, care vorbesc despre graiul local, despre etnografie şi folclor, despre ultimul opincar – Floarea Cosmi, despre ceteraşul de la Runc – badea Dumitru Cilica, despre oameni, plăcinte şi poveşti din Runc, despre îndemnul cu titulatura „Visit Runc”, despre literatură, despre comunitatea vie.
Aş putea încheia enumerarea cu ultimul capitol al cărţii, Acest sat dintre aceste dealuri, dar unde am pierdut pe drum sutele de fotografii de ieri şi de azi care dau chip acestei monografii, de ce pomenesc abia acum de Cuvântul primarului Anchidim Pavelea, cum de am dat atât de puţine nume de runcani de ieri şi de azi şi, mai ales, cum m-aş putea opri din această prezentare în aşa fel încât drumul dumneavoastră spre Runc abia să înceapă?

* Vasile Lechinţan, Adrian Onofreiu, Mircea Prahase (coordonatori), Fabricat în Runcu Salvei. Aspecte monografice, Cu o Prefață de Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei Române, format: 16 X 23 cm, 886 de pagini color, ediție cartonată, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.