„Linul'i Lin şi Doru'i Lin”, cu Virginia Linul la “Casa cu lei”

sursa Bistrita Culturala

Vineri 12 Decembrie, la Galeriile de Artă Tradițională “Casa cu lei” ale Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistrița , a avut loc deschiderea expoziţiei cu vânzare „Linul'i Lin şi Doru'i Lin”. Vernisajul a reușit să adune un număr impresionant de admiratori ai artei tradiţionale a costumului, toți fiind interesaţi să vadă expoziţia care poartă amprenta doamnei Virginia Linul.
Evenimentul a fost deschis de către directorul Centrului Cultural Municipal Bistrița, Prof.Dr. Dorel Cosma, care i-a introdus pe cei prezenţi în universul artei tradiționale a costumului popular, și le-a vorbit celor prezenți despre importanța păstrării tradițiilor, el povestind numerosului public despre un eveniment deosebit la care a asistat în Elveția, acolo unde peste 8.000 de oameni purtau cu mândrie costumul lor național, în frunte cu președintele de atunci al Elveției, care considera purtarea costumului popular ca fiind o datorie de onoare.
Alături de Directorul Centrului Cultural Municipal a fost și profesorul Vasile Duda, de la Liceul de Arte Plastice “Corneliu Baba” care a făcut pentru publicul prezent la eveniment, un scurt istoric al costumului popular din perioada schimbării vestimentaţiei până în zilele noastre, când se preiau motive care se inserează în designul modern.
Etnologul, ziaristul și scriitorul Menuț Maximinian, redactor șef la cotidianul ”Răsunetul”, a vorbit despre profilul uman al doamnei Dr. Virginia Linul, amintindu-și că în urmă cu câțiva ani Virginia Linul (pe atunci studentă) era unul dintre voluntarii Centrului Comunitar de Tineret de pe Pietonalul Liviu Rebreanu și îi învăța pe tineri măiestria de a coase costume populare iar acum a devenit o adevărată deschizătoare de drumuri, muzeul ei din Salva fiind un punct de atracție turistică pe care nu-l ratează niciun turist străin.
A urmat Dr. Gavril Ţărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, care a luat cuvântul, și a impresionat prin discursul “ad-hoc”, şi prin susținerea ideii că trebuie făcut ceva pentru sprijinirea meşterilor de costume populare să poată trăi din munca lor.
Evenimentul s-a încheiat cu doamna Dr. Virginia Linul care a mulţumit mamei sale pentru cultul dragostei pentru cusutul costumului şi pentru munca pe care o transmite fiicei, a mulţumit tuturor pentru prezenţa pe care o socoteşte un colind. În încheiere grupul de colindători ai Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” dar și grupul de femei din Dumitrița ”Flori Dumitrene” au susținut un emoționant recital de colinde.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5