Grec Raul

Lacul Tăul Zânelor din Munţii Călimani

Tăul Zânelor, unul dintre cele mai frumoase, dar puţin cunoscute lacuri naturale ale judeţului Bistriţa-Năsăud, se află în Munţii Călimani la altitudinea de 1260 m în apropierea Vârfului Chicera lui Pasăre, pe teritoriul comunei Bistriţa-Bârgăului.
Lacul este de baraj natural, asemănător Lacului Roşu, format într-o mică depresiune apărută în spatele unei mase mari de rocă vulcanică, desprinsă de pe versantul sudic al Munţilor Călimani. Deşi cu dimensiuni lacului (suprafaţă de 0,5 ha, adâncime maximă de 4 m), lacul oferă un peisaj deosebit de pitoresc, fiind înconjurat de o pădure de molid, cu excepţia părţii de nord unde se află Poiana Zânelor.
Legenda spune că demult, doi ciobani, Scurtu şi Pasăre, au întâlnit într-o noapte cu Lună Plină, patru zâne care au venit să se plimbe într-o poiană din pădure. Văzând că au fost descoperite, zânele au dăruit ciobanilor un munte unde să-şi hrănească oile (numit azi Chicera lui Pasăre) şi un pârâu unde să le adape (Pârâul Scurtu), primind în schimb promisiunea că aceştia nu vor veni în poiană în nopţile cu Lună Plină. Dar ciobanii au trădat înţelegerea şi într-o noapte s-au ascuns după arbori şi s-au uitat la zânele care alergau goale prin poiană. Când i-au văzut pe ciobani, de furie, zânele au dezlănţuit o furtună puternică, cu tunete şi fulgere, prăbuşind muntele peste ei. A doua zi, oamenii au văzut lângă poiana unde odinioară se plimbau zânele, un mic lac, pe care l-au botezat Tăul Zânelor; legenda mai spune că, de atunci, zânele nu au mai fost văzute în preajma lacului.
La Tăul Zânelor se ajunge de la lacul de acumulare Colibiţa, traseul fiind foarte uşor, chiar şi pentru turişti puţin echipaţi, accesibil şi iarna. Primăria Bistriţa Bârgăului a anunţat recent că intenţionează să amenajeze un traseu turistic denumit ,,Poteca Zânelor", între cele două lacuri din Munţii Călimani, Tăul Zânelor şi Colibiţa.

Comentarii

15/07/14 17:06
Un cititor ...

Dar nu le spune nimeni ca acolo in aceasta zona sunt ursi si vipere... si ca la nivelul Spitalului de Urgenta Bistrita-Nasaud ( chiar nu demult scria in ziare... ) ca nu au decat 4 fiole de injectii cu "antiviperin" ... daca victimele ajung la spital in timp util... bine-nteles... si ca in aceasta perioada, ursoaicele cu puii dupa ele, sunt foarte agresive... si ca odata sfasiata, victima, nu stiu zau... daca mai "apuca" sa mai ajunga la spital...

10/10/15 22:38
Un alt cititor

Acum cativa ani, in imediata vecinatatate a lacului era amenajata o stana.Apa lacului era extrem de murdara si nu ne-am putut apropia de lac din cauza cainilor de la stana.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5