La Dipşa, printre nonagenari, fermieri şi... legende

Suferinţele nu se vindecă

          La Dipşa, în ceasul amiezii, porţile caselor sunt încuiate. Dincolo de ele auzi freamătul gospodarilor care şi acum, în prag de iarnă, mai au ceva de făcut. De o parte şi de alta a văii cu acelaşi nume se află, impunătoare, case din piatră şi cărămidă, cu porţi din lemn masiv. Printre ele s-au ridicat şi modernizat locuinţe trainice, semn că cei din Dipşa ştiu să-şi rânduiască rosturile după vremea şi vrerea lor. Pornesc la mijloc de noiembrie, pe un soare înşelător şi un vânt înciudat pe nu ştiu cine, prin sat, în căutarea unor subiecte interesante. De la Primăria din Galaţii Bistriţei, primarul Vasile Găurean, cel mai longeviv aflat în fruntea comunităţii locale, „am fost cinci şi am rămas doi”, îmi dă câteva nume. Bat la o poartă şi, după câteva minute, îmi deschide un bătrânel simpatic, întrebându-mă, cu un glas molcom şi prietenos, ce doresc. Pare, la început, puţin descumpănit, dar după câteva clipe devine aşa de prietenos în vorbă încât povestind parcă răsfoieşti un jurnal al absurdului. Mihail Onigaş, la cei 86 de ani, are bine întipărit în memorie clipele grele prin care a trecut când abia împlinise 18 ani. În plină tinereţe, a luat drumul deportării împreună cu familia. „Prin august 1952, era vară, cald, în vremea secerişului, am primit ordin să ne luăm ceva lucruri, ne-au urcat în căruţe şi la Sărăţel ne aşteptau vagoanele. Un tren de marfă, cu zeci de vagoane, plin cu oameni. Unul spusese că ne duc în Siberia lui Dej. Eram bucuroşi oarecum că nu în Siberia lui Stalin. Am ajuns prin Bărăgan, într-un loc ne-au bătut patru ţăruşi şi ne-au spus clar: asta vă este casa. Ne-am făcut bordeie în pământ, am lucrat în agricultură vreo patru ani. Acolo eram vreo 700 de familii, în acea colonie. Întoarcerea acasă, bucuria revederii satului, a pământului, n-a durat prea mult, fiindcă a venit colectivul”.

          Ascultându-l, observ că din când în când badea Mihail îşi şterge cu dosul palmei bătătorită de muncă şi suferinţe, câteva lacrimi. Suspină şi povesteşte ca-ntr-un roman fluviu, crâmpeie dintr-o viaţă de om, aşa cum a fost.

          În caut pe cel care n-a vrut sub niciun chip să se înscrie în colectiv. Are 89 de ani şi se numeşte Victor Bugnar. O casă bătrânească, îmi deschide o femeie trecută de prima tinereţe. „Tata nu-i acasă. Îi plecat pe coastă, în pădure, după ciuperci”. Mă mir că la 90 de ani mai cutreieră câmpul. Revin după vreo trei ore. „Nu-i acasă. E plecat la moară, dar, după câteva clipe îl zăresc pe trotuar înhămând la o roabă cu trei saci de măciniş. Intrăm direct şi povestea se derulează ca de la sine. „N-am vrut să-mi dau pământul în colectiv. Cinci hectare de teren erau viaţa mea. Cum să-l dau? Am făcut zeci de drumuri, pe la Primărie, la partid, la Bistriţa, la Cluj. Am plecat şi la Bucureşti să mi se facă dreptate. M-am urcat pe tren să merg la Gheorghiu Dej, să-i spun să-mi lase pământul că-i al meu şi nu-l dau nimănui. Am ajuns însă la ministrul Agriculturii, unul Cosma, dacă ţin bine minte, care m-a trimis acasă şi mi-a zis că vine o comisie şi-mi rezolvă problema. Dar cei din comisie mi-au zis, bătându-şi joc de mine: dacă nu te înscrii în colectiv îţi dăm teren în Albac, în Apuseni. Dar, totuşi, nu m-am înscris şi aşa mi-am lucrat pământul, azvârlit la graniţa hotarului.

          La marginea satului, pe o uliţă lăturalnică, trăieşte Magdalena şi Dumitru Stupinean. Bătrânul a împlinit în iunie 99 de ani, iar soţia, în iulie, 89. Provin din familii numeroase, fiecare fiind al zecelea dintre copii. Bătrânul îşi aminteşte şi acum de anii războiului, cum n-a vrut să lupte contra fraţilor români, a trecut graniţa şi s-a înrolat în armată. „Am luptat prin Moldova, iar după război, deşi puteam să rămân în Capitală, am venit în sat, acasă, să lucrez pământul”. Bătrânul Stupinean a fost sărbătorit de Primăria Galaţii Bistriţei, iar la 100 de ani, dacă sănătatea îi va permite, va fi omagiat în mod special de Primărie, armată, de secretarul de la Ministerul Culturii, Alexandru Pugna.

Fermieri de top

          În peisajul economic al satului Dipşa, în domeniul pomiculturii, două sunt reperele principale. În primul rând, ferma aparţinând renumitei societăţi Pombis. Suprafeţe întinse cu meri, livezi tinere, intensive, ce produc mere de calitate pentru consum şi procesare, sucul Alma făcând parte din panoplia fermei. Apoi, Mihai Andrei Gyorke, cu 5,5 hectare livadă, acolo unde cireşul, părul, mărul şi prunul se bucură de o atenţie cu totul specială.

          Poarta familiei Iosif Pleşa, de la nr. 235, e mereu deschisă. Este vizitat de oameni care ştiu gustul uleiului din floarea soarelui presat la rece. Lucrează în familie, are teren pe care cultivă floarea soarelui, obţinând 2000-2300 kg la hectar. Şi-a procurat o presă din Italia şi face ulei de floarea soarelui şi de dovleac presat la rece, un adevărat medicament şi pentru cei sănătoşi.

          Cu o carte de vizită deosebită se prezintă şi fermierii: Ioan Moldovan, Traian Gai, Ioan Magoş, Marin Moldovan, alături de cel mai activ consilier local, Emilian Buduliceanu.

Un monument istoric unic – Biserica Scroafei

          Satul Dipşa este atestat documentar pe la anul 1332, când apare menţionat în registrele papale. De-a lungul secolelor, comunitatea de aici, în majoritate saşi, a fost confruntată cu momente de-a dreptul dramatice, dar ei au continuat să rămână locului. Între anii 1482-1500, s-a ridicat Biserica Evanghelică învăluită şi astăzi în legendă şi care e cunoscută sub numele de Biserica Scroafei. Legenda spune că prin 1275, tătarii au năvălit şi au pustiit şi aceste ţinuturi în drumul lor către vestul continentului. De frica acestora, sătenii şi-au adunat averea şi au îngropat-o în pământ, într-o căldare, cu gândul ca la reîntoarcere s-o dezgroape. Probabil că au stat mulţi ani prin pribegie, fiindcă, după revenirea acasă, ei nu au mai găsit locul unde înaintaşii lor şi-au îngropat căldarea cu comoara satului. S-a întâmplat însă o minune, o scroafă, scurmând pământul, a dat peste căldarea plină cu aur. Bătrânii au spus că e un semn divin şi au hotărât ca pe locul unde a fost găsită să ridice o biserică, iar ctitorul ei, scroafa, să figureze la loc de cinste. Aşa s-a ridicat o construcţie solidă, în stil gotic, iar pe unul dintre frontispicii există un basorelief al scroafei. Biserica dispune de un ceas solar care-i ajută şi acum pe săteni să ştie cât îi ceasul. Impunător este şi turnul clopotniţei ce măsoară 45 m, un turn de observaţie şi de atenţionare în caz de primejdii. În biserică se află trei reproduceri după tablourile lui Leonardo da Vinci: Cina cea de Taină, Răstignirea şi Nu mă atinge.

          În anii 80, biseirca a fost cumpărată de cultul ortodox, devenind lăcaşul lor de rugăciune. În prezent, biserica, beneficiind de un proiect european în valoare de 460.000 euro, se află în renovare. Părintele Liviuţ Tătar, de 23 de ani păstorul cel bun al enoriaşilor din Dipşa, ne spunea că până la finalizarea lucrărilor, sfârşitul anului viitor, conform contractului, slujbele religioase pentru cei 640 de credincioşi, se ţin în sala de sport a şcolii. Biserica, după reabilitare, va deveni şi un reper turistic de maximă importanţă, fiind monument istoric clasa A.

Repere actuale

          Populaţia satului este de 780 de cetăţeni, cu 288 locuinţe şi 242 gospodării la recensământ; există apă la reţea şi se lucrează la canalizare; 6 km străzi laterale asfaltate şi încă 4 km străzi din Fundoaie, se vor asfalta; la sfârşitul anului 2019, toate satele comunei Galaţii Bistriţei vor avea drumuri asfaltate, apă şi canalizare, ne spune primarul Vasile Găurean.

          În 2018, va fi dată în folosinţă o sală mortuară în Dipşa, la insistenţele sătenilor. Prin grija Primăriei, s-a reabilitat Casa parohială; 2 miliarde lei vechi au fost alocaţi din fonduri locale fiecărei biserici din comună.

          În satul Dipşa, pentru două poduri peste valea cu acelaşi nume, au fost alocate fonduri în valoare de 3 miliarde lei vechi fiecare.

          Drumurile de hotar, ce aparţin satului, vor fi pietruite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5