Jurnalul meu ( chipul de sub masca de protecţie)

Trăim vremuri tulburi. Prin Răsunetul încercăm să vă aducem informaţii corecte, atâtea câte ne oferă mai marii conducători. Avem şi noi sursele noastre, însă, de multe ori rişti să fi tras la răspundere, chiar dacă informaţia e corectă. Doar ce hotărăşte „comitetul” central este ok. Mulţi arată cu degetul spre presă, de parcă noi am fi adus acest virus în ţară. Alţii arată spre biserică. Presa vă informează şi este la datorie în aceste zile, aşa cum putem şi ne pricepem fiecare, iar preoţii se roagă singuri în biserici pentru apărarea ţării de necazuri. Trebuia să încep aşa: sunt Menuţ Maximinian şi pe cartea mea de muncă scrie, de aproape 20 de ani, jurnalist. Nu am abandonat această meserie niciodată, nici primul meu loc de muncă. Telefonul sună non-stop, whatsapp-ul ticăie din minut în minut. Tragedia numărătorii: “ Deces 135- Bărbat, 34 ani din…confirmat cu COVID 19 “. Şi rând pe rând îmi sună telefonul la fiecare mort. Nu e uşor nici pentru ziarişti, credeţi-mă. Sunt probleme sesizate de oameni, pe care încercăm să le aducem şi noi în atenţia instituţiilor ( sun la Prefectură, la Consiliul Judeţean). Ne sună oameni înspăimântaţi ( vor să ştie ce se întâmplă în localitatea lor), ţinem legătura cu medici, poliţişti, jandarmi, militari, preoţi (care au cuvinte de alinare ce vor să fie puse în ziar), autorităţi. Unii care au donat măşti şi echipamente, alţii care au nevoie de protecţie. Suntem şi noi ca la un call-center. Nu ne plângem, asta am ales să facem, iar când toată lumea se crede în concediu ( vacanţă) atunci noi suntem cei care trebuie să aducem informaţii utile. Şi îmi dau seama că sunt mulţi care vorbesc doar să se afle în seamă. Ne iau la rost de parcă ar fi stăpânii noştri, dar habar nu au de subiect. Ce să mai zic de cum scriu, vai de capul lor, nu ştiu lega două cuvinte. Am blocat o mulţime de „cititori” zilele acestea pe pagina Răsunetul. După ce primesc informaţia gratuit, mai şi înjură presa. Doamne, da se înmulţesc pe zi ce trece inculţii. Mă supăr pe ei, apoi îmi revin, avem mii de oameni care sunt alături de noi, care ne citesc zi de zi. E o perioadă grea şi pentru noi. Firmele şi-au retras publicitatea, vremurile nu ştim cum vor fi. Dar noi mergem înainte cu speranţa în Cel de Sus. Îmi programez colegii de redacţie să vină la lucru pe zile, pentru a îi proteja. Dimineaţa îmi pun masca de protecţie, îmi fac lista cu ce mai au nevoie bunicii mei de la bloc şi le spun să stea acasă că le aduc eu pâine, alimente şi medicamente. Sunt într-o scară în care jumătate dintre locatari sunt oameni în vârstă şi eu mă gândesc la ei ca la bunicii mei adevăraţi, pe care nu îi mai am. Nu le iau bani niciodată, nu aş putea face acest lucru. Dar nici nu mă afişez cu poze pe facebook cu ei şi cu plasa în mână. Anumite fapte trebuie să rămână pentru sufletul tău, dacă nu sunt în zadar. Apoi merg la maşină unde mă aşteaptă prietenele mele, pisicile. Le dau şi lor granule, cu gândul că în aceste zile multe animăluţe nu mai au nici ele ce mânca, oraşele fiind pustii. Nu ştiu când va veni vremea să nu mai avem animăluţe pe străzi. Merg la ziar, semnez petiţii pentru dreptul la informaţii, pentru susţinerea presei în vreme de criză, pentru drepturile oamenilor. Mă încarc cu fiecare lucru, mă închid de multe ori în birou şi mă descarc. Plâng de câte ori aud clopotele bisericii în miez de zi că bat. Zic şi eu "Tatăl nostru". Mi-e frică pentru mama, pentru tata, pentru cei dragi ai mei din ţară şi străinătate. De aceea nu merg acasă în perioada asta, ca nu cumva să le fac neintenţionat rău, mai ştii pe unde circulă virusul ăsta ? Îi sun zi de zi şi le spun să nu iasă din curte. Mă întreabă oamenii de pe sate ce se va întâmpla de Paşti, cum vor primi Pasca ? Nu ştiu, dar preoţii vor găsi o soluţie, iar cei care dau Cununa Anului ( pasca) sper că vor reuşi să meargă pe uliţele satului să lase în câte o punguţă în poartă cu un pahar cu pască. Împreună cu scriitorii din ţară am făcut lecturi publice, live pe facebook, din propria creaţie, fiecare de acasă de la el. E un mod de a ne ţine cititorii aproape şi de a fi solidari cu ei. Mai fac cronici literare pentru revistele culturale din ţară, fiind o perioadă în care oamenii citesc mai mult. Emisiunile de la AS Tv şi Radio Someş le-am regândit pentru aceste vremuri. Acesta sunt eu. Nu îmi doresc funcţii publice, nu vreau altă meserie decât cea pe care o am. Îmi doresc doar ca Dumnezeu să mă ţină mulţi ani şi împreună cu colegii de la Răsunetul să vă aducem ştiri până vom fi la pensie. Iar apoi să mă pot ocupa mai mult de cărţile mele. Dacă pe paginile mele de facebook mă vedeţi în costume populare o fac din drag pentru rădăcinile noastre, pentru bunii şi străbunii mei. Asta nu înseamnă că asta fac zi de zi. Costumul îl îmbrac, cu drag, de câte ori simt nevoia să îmi încarc bateriile. Să ştiţi că că şi intelectualii îşi iubesc ţara. Dar, după cum spunea în cartea „Elitele şi conştiinţa naţională” universitarul Mircea Platon, în ultimii ani oamenii valoroşi s-au retras unul câte unul din viaţa publică. Nu se mai regăsec, dar despre acest lucru altă dată. Pentru că mulţi m-aţi întrebat ce fac, cum sunt, v-am răspuns acum. Viaţa mea e tumultoasă în aceste zile, ca a voastră a tuturor. Şi cu toate acestea vin Floriile şi Învierea. Grijă de voi şi de sănătatea voastră !

Comentarii

05/04/20 19:56
Maxim Morariu

Vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru cititori, domnule Menuţ Maximinian! Datorită dumneavoastră şi muncii de jurnalist onest, oamenii sunt informaţi în timp util în legătură cu evenimentele importante din judeţul nostru şi nu numai! Dumnezeu să vă ţină sănătos şi să vă sporească râvna!

06/04/20 13:54
veronica oșorheian

Așa cum spune părintele Maxim, Dumnezeu să vă țină sănătos și să vă sporească râvna.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5