Jurnalul Festivalului Naţional de Literatură – FestLit Cluj, ediţia a 4-a

Iniţiat în 2014 de Uniunea Scriitorilor din România şi organizat de Filiala Cluj a USR, Festivalul Naţional de Literatură – FestLit Cluj – reuneşte în fiecare toamnă în inima Transilvaniei reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor. Clujul devine, pentru trei zile, o veritabilă capitală a scrisului românesc.

Duminică, 8 octombrie, ora 17, la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca, a avut loc deschiderea festivă şi Rondul de Gală al Scriitorilor. Au rostit cuvinte de salut Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, acad. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Vasile George Dâncu, director al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), partener al FestLit Cluj încă de la prima ediţie. Moderator: Daniel Cristea-Enache. Au citit: Diana Adamek, Gabriela Adameşteanu, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Dumitru Crudu, Gellu Dorian, Florina Ilis, Márton Evelin , Ioan Moldovan , Ion Mureşan, Aurel Pantea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Mircea Stâncel, Eugen Suciu, Ioan Radu Văcărescu, dar şi eleva Iulia Iacob de la Liceul Mihai Eminescu. Acompaniament muzical: trupa JUMP JAZZ BAND a Casei de Cultură a Studenţilor (conducerea muzicală: Ştefan Vannai).

Simpozionul ediţiei a fost dedicat Anului Maiorescu şi a avut ca temă Critica literară şi viitorul literaturii. Au participat la dezbateri: Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Irina Petraş, Ion Pop, Vasile Spiridon, Simona Vasilache, Radu Voinescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir. S-au lansar Caietele ediţiei precedente (Literatura română - începuturi şi Literatură şi feminitate).

Tot luni, de la ora 17, la Hotel Napoca: Parada nominalizaţilor pentru Marele Premiu FestLit. Moderator: Răzvan Voncu. Nominalizaţii acestei ediţii: Diana Adamek, Mircea Bostan, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Adi Cristi, Ioan Vintilă Fintiş, Niculae Gheran, Marin Ioniţă, Márton Evelin, Mircea Mihăieş, Angelo Mitchievici, Cristian Pavel, Victor Gh. Stan, Ioan Stanomir, Mircea Stâncel, Eugen Suciu. Seara s-a încheiat cu Festivitatea de premiere. Juriul FestLit 2017 – Irina Petraş, preşedinte, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ion Pop, Vasile Spiridon, Mihai Zamfir, membri. În urma dezbaterilor (Gabriel Chifu şi Mircea Mihăieş s-au recuzat, cărţile lor ieşind astfel din discuţie), s-au detaşat patru finalişti: Diana Adamek, Niculae Gheran, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, Eugen Suciu. Prin vot secret, a fost desemnat câştigătorul: Niculae Gheran, pentru Rebreniana. Studii, articole, documente, dar şi pentru „proiectul Rebreanu” în întregul său, operă de-o viaţă.

Laureaţii Marelui Premiu la ediţiile precedente: Gabriel Chifu (2014), Corin Braga (2015), Ana Blandiana (2016). Laureatul Premiului special al primei ediţii: Ştefan Borbély.

Dimineaţa de marţi (10 octombrie) a fost dedicată desantului scriitoricesc. La Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, Întâlnirile revistei România literară (Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Sorin Lavric, Simona Vasilache, Daniel-Cristea Enache, Angelo Mitchievici, Mihai Zamfir). Amfitrioni: Irina Petraş şi Ilie Rad. Au avut loc întâlniri ale celor peste 70 de scriitori prinşi în proiect cu sute de tineri cititori clujeni la Departamentul de Jurnalism al UBB, Colegiile/Liceele G. Bariţiu, N. Bălcescu, Lucian Blaga, G. Coşbuc, M. Eminescu, Avram Iancu, Romulus Ladea, Gh. Lazăr, Tiberiu Popoviciu, Emil Racoviţă, Gh. Şincai, la Seminarul Teologic Ortodox şi la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”.

Au mai participat la evenimente invitaţii Ana Blandiana, Aurel Maria Baros, Ioana Diaconescu, Horia Gârbea, Riri Manor, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasile Szabo, Traian Ştef, Petre Tănăsoaica, Laurenţiu Ciprian Tudor, Radu Voinescu, alături de membri ai filialei clujene (Elena Abrudan, Horia Bădescu, Hanna Bota, Florica Bud, Doina Cetea, Minerva Chira, Ion Cocora, Eugen Cojocaru, Ion Cristofor, Rodica Frenţiu, Mihaela Gligor, Vasile Igna, Florina Ilis, Laszlo Alexandru, Rodica Marian, Victor Constantin Măruţoiu, Ştefan Melancu,.Virgil Mihaiu, Andrei Moldovan, Mihaela Mudure, Marcel Mureşeanu, Eugeniu Nistor, Olimpiu Nuşfelean, Maria Pal, Iuliu Pârvu, Ovidiu Pecican, Marta Petreu, Laura Poantă, Ion Pop, Lucia Sav, Virgil Stanciu, Viorel Tăutan, Ioana Ileana Şteţco, George Vulturescu etc. etc.)

În cele trei zile, studenţii de la jurnalism (Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării – FSPAC, profesor Elena Abrudan) au realizat minireportaje filmate pentru site-ul FestLit: https://festlitcj.wordpress.com

 

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca şi al Ministerului Culturii.

 

Parteneri: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Culturii, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Facultatea de jurnalism FSPAC, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania/FICT, Consiliul Judeţean Cluj, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca, Centrul Cultural Clujean, Societatea Culturală „Lucian Blaga” Cluj, Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura română „Ioana Em. Petrescu”, Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Transilvania, Societatea Culturală Carpatica/Revista Oraşul, revistele literare România literară, Apostrof, Caiete Silvane, Echinox, Helikon, Mişcarea literară, Nord literar, Poesis, Steaua, Tribuna. Parteneri media: Radio Cluj, TVR Cluj, UBB Tv, Clujul Cultural, Făclia, Transilvania Reporter, Sinteza

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5