Jurnal şi lectură

Bistriţa, aprilie, ’91. M-am hotărât să-mi intitulez romanul meu pe teme de spionaj – “Cazul D.B.”, iniţialele ceasornicarului găsit asfixiat în propriul său garaj, descoperindu-se ulterior că fusese ajutat să moară de către soţia sa, Eva, la ordinele KGB-ului.

x

Se uită la fotografie stupefiat. Colonelul Atanasiu nu-şi credea ochilor.

Poza îl arăta pe el, cu binoclul la gât, în poligonul secret al armatei. O imagine extrem de limpede, de clară, de parcă ar fi fost pozat de la câţiva metri distanţă. Se ştie că fotografierea chiar în afara poligonului, era strict interzisă.

Cine să fi fost intrusul? Cu ce mijloace a reuşit să-l imortalizeze pe peliculă?! Poligonul se afla pe un teren pustiu, departe de oraş. Apoi, pe o altă fotografie, apăru imaginea întregului poligon secret de tragere. Totul developat pe o hârtie specială, semivelină cu obiectivele poligonului alarmant de limpezi, de evidente.

Colonelul îşi scoase rapid, gest reflex, pachetul de tabac fumând cu sete ţigară după ţigară. Colonelul avea faima unui remarcabil ofiţer de stat major şi de aceea i s-a încredinţat misiunea de a răspunde de cel mai secret poligon militar din zonă. Cercetă în continuare cu atenţie fotografiile şi, în final, îl întrebă sec pe cel care i le înmânase, un căpitan scund, cu mustaţă neagră, rândunică sub nas.

“De unde le ai?” “Permiteţi să raportez, din partea Biroului 4, index Y-R” “Culmea! exclamă colonelul. Înseamnă că avem o “cârtiţă” printre noi!” Trase adânc dintr-o ţigară fixându-l sever pe cel din faţa sa. Verifici absolut pe toţi ofiţerii şi subofiţerii care au participat zilele trecute la testarea armamentului! Ai 48 de ore la dispoziţie! Vreau un raport complet asupra întregului personal tehnic care a luat parte acum două zile la tragere!”

-48 de ore… îndrăzni să întrebe căpitanul dar întâlni privirea dură a colonelului şi cuvintele i se opriră în gât.

-Ce? Nu-ţi ajunge?! Ai oameni destui, pune-i la treabă!

-Înţeles! Să trăiţi!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5