Jeniţa Naidin.”Confesiuni”,Ed. Karuna, 2013

„Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet, repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-a fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost...,
Au cine-i cel ce-mi spune povestea pe de rost?”
(M.Eminescu: „Melancolie”)
Cel dintâi autor carene-a lăsat pagini de mărturisiri ,sub forma unui jurnal sui-generis a fost o femeie, o matroană romană, pe nume Perpetua, sărbătorită în calendarul creştin în februarie, de condiţie nobilă, martiră a credinţei în HRISTOS Domnul, de la finele primului secol creştin. Ea a consemnat în scris trăirile ei şi ale tovarăşilor de temniţă înaintea execuţiei. Un tom sistematic, o operă cu adevărat ilustrativă o va constitui scrierea Fericitului Augustin al Hipponei .”Confessiones”. El îşi prezintă oscilaţiile şi căutările dramatice până la a ajunge să descopere adevărata credinţă, cea întru IISUS HRISTOS, Mântuitorul lumii.
Între cei care vor ilustra cu strălucire genul vom numi mult mai târziu pe Jean Jaques Rousseau („Les confessions”), iar în piscuri ajungând cu Marcel Proust.pentru ca în secolele următoare să avem un derivat al genului –jurnalul . Intim pentru început, apoi public, jurnalul este tot o confesiune mai mult sau mai puţin cotidiană, o aglomerare de impresii asupra sinelui şi lumii proxime. În literatura română, opuri de seamă de acest tip au dat Titu Maiorescu („Jurnal”), Ioan Slavici („Lumea prin care am trecut”),Liviu Rebreanu(„Jurnal”)cu indicaţia expresă de a fi publicat la 40 de ani după trecerea sa din lume şi a celor pe care i-a evocat, apărut efectiv în 1985. Oameni politici sau savanţi celebri au lăsat jurnale în sec. al XX-lea , unele scrise de jurnalişti în numele autorilor, care le-au pus la dispoziţie documentele aferente. Publicul avid înghite multe.
S-a spus –poate pe drept- că genul- confesiuni, jurnale- are rolul de a autoprezenta pe autor într-o lumină favorabilă, justificativă. Interesant este tipul de confesiune analizând o iubire, cum face Garabet Ibrăileanu în „Adela”.
Mergând pe aceste urme ale unor înaintaşi aureolaţi cu mai multă sau mai puţină glorie, autoarea, deja binecunoscută în mediul literar bistriţean face un remember evenimenţial al lumii prin care a trecut, oameni şi locuri dintru cele ale copilăriei, până la zilele de acum. Dacă le întâlnisem fragmentar în alte scriei ale domniei sale, acum au fost adunate într-un op masiv de patru sute de pagini şi mai bine, care se constituie într-o lectură agreabilă, de tip narativ, capabilă să ne teleporteze prin felurite situaţii care au marcat-o. Volumul ilustrează într-un fel eclectic şi parcurgerea de lecturi consemnabile, din mediul local, naţional şi universal.
Socotim că fie şi a străbate pe căile unot înaintaşi atâtde iluştri ca cei amintiţi este un fapt incitant spre lectură.