Jeniţa Naidin cu volumul „Împreună în Iubire”

Editura Casa Cărţii de Ştiinţă

O carte de suflet, pentru suflet, de iubire, pentru iubire, un simbol profund pentru cel mai frumos sentiment uman „Iubirea” faţă de Dumnezeu şi de semenul tău, o radiografie a sufletului blând, bun şi pătrunzător al autoarei, o cascadă de binefaceri pentru cei aflaţi în suferinţă, la greu, în impas, toate adunate într-un volum de referinţă şi reprezentativ pentru Jeniţa Naidin.
Volumul a apărut la prestigioasa Editură Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2014, şi este dedicat fiilor autoarei – Florin şi Cristian, având 250 pagini, patru capitole şi o ţinută grafică deosebită, care te îndeamnă la citire rapidă, adică este cartea care nu trebuie lăsată din mână.
Cunoscută, apreciată şi recunoscută în lumea minunată a cuvintelor, Jeniţa Naidin ne încântă cu noul volum, este un bun psiholog şi radiolog al sufletului, trăirile şi sentimentele intersectându-se cu destinul şi vrerea Dumnezeiască, se regăseşte într-o proiecţie permanentă de a face numai bine, să dăruiască şi să se dăruiască.
Această „constelaţie a iubirii” te provoacă, emană din maturitatea şi experienţa autoarei, aşteptăm lansarea şi un nou volum, felicitând autoarea.

Comentarii

06/09/15 11:53
denesioan

...am sa comentez pe larg , cu alta ocazie continutul acestui volum, deocamdata o felicit pe autoare pentru straduinta sa de a ne pune in fata unor lucruri de unde atat noi varstnicii, si mai cu seama tineretul avem de invatat numai lucruri bune, indemnurile spre o viata curata, indemnurile de a ne iubi aproapele, indemnurile spre credinta si smerenie. Doamna Naidin asteptam aparitia altor publicatii, care sa ne incalzeasca sufletul citind numa lucruri de suflet. Sa va ajute Cel de Sus!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5