Jandarmii au intervenit la un protest spontan, un atac cu armă de foc şi au verificat un colet suspect! Exerciţiu de amploare la Bistriţa

Comunicat de presă

Gestionarea unei manifestări de protest spontane, intervenția jandarmilor în cazul unui atac cu armă de foc și depistarea unui colet suspect la intrarea într-o instituție publică, acestea sunt doar trei dintre cazurile planificate a fi rezolvate de către efectivele participante la un exercițiu de amploare organizat de Jandarmeria Română la Bistrița.
Având în vedere importanța acordată pregătirii continue, la nivelul Jandarmeriei Române a fost organizat un exercițiu de antrenament cu mijloace și forțe în teren, la care au participat mai multe instituții cu responsabilități în gestionarea unor situații de criză în domeniul ordinii publice.
Exercițiul LIVEX s-a desfășurat în perioada 01-04 noiembrie 2022, la nivelul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Bistrița-Năsăud și Mureș.
Obiectivele principale ale exercițiului au fost dezvoltarea capacității de interoperabilitate în sistem integrat, optimizarea și creșterea calității managementului misiunilor specializate prin antrenarea structurilor de conducere, dezvoltarea deprinderilor pentru analiza și estimarea rapidă a diferitelor situații create în zona de competență, precum și testarea capacității de reacție și intervenție a structurilor operative în teren.
Scenariul a fost constituit pe baza unor evenimente cu incidență în domenii cheie precum: ordinea publică, paza obiectivelor și intervenția antiteroristă, scopul exercițiului fiind antrenarea structurilor de conducere și dezvoltarea capabilităților de acțiune în comun a forțelor, pentru gestionarea provocărilor determinate de situații de criză în domeniul ordinii publice.
Au fost simulate: gestionarea unei manifestări de protest spontane, intervenția în cazul unui atac cu armă de foc și intervenția pirotehnică în cazul depistării în spațiul public a unui colet suspect.
La exercițiu au participat alături de personalul specializat din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița al Județului Bistrița-Năsăud, Centrului Medical Județean Bistrița-Năsăud, Serviciului Județean de Protecție Internă Bistrița-Năsăud , respectiv personal din cadrul Direcției de Informații Maramureș.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5