Jandarmi pentru o zi!

Jandarmii bistriţeni au fost gazdele a trei elevi aflaţi în clasa a XI-a, la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, care s-au aflat în compania cadrelor militare din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa- Năsăud.

           Miercuri, au aflat cum e să fii jandarm Andreea Coptil, Gianina Moldovan şi Vlăduţ Florea, însoţiţi de diriginta Călina Fiscutean.

         "În cadrul proiectului educativ Terre des homes - Ziua Ştafetei 2016, elevii şi-au exprimat dorinţa de a deveni jandarmi, ca urmare aceştia au petrecut câteva ore în mijlocul jandarmilor pentru a vedea dacă şi-au ales bine viitoarea meserie. Pe parcursul zilei, aceştia au fost familiarizaţi cu principalele misiuni ale jandarmilor, au îmbrăcat echipamentul de intervenţie, au efectuat un tur al unităţii şi au participat la propriu, în prima linie, la o simulare a unei misiuni de restabilire. Totodată tinerii au făcut cunoştinţă şi cu câinii de serviciu ai Jandarmeriei bistriţene.

          Pentru a vedea cum reuşesc jandarmii să facă faţă misiunilor, tinerii au vizitat atât sala dedicată pregătirii teoretice dar şi sala de antrenamente, unde jandarmii efectuează orele de pregătire fizică.

          La finalul activităţii, cei trei elevi s-au arătat încântaţi de timpul petrecut alături de jandarmi şi au declarat că doresc în continuare să le devină colegi iar acum îi percep pe aceştia ca fiind eroi.

            De asemenea acestora  le-a fost înmânată câte o diplomă pentru interesul manifestat faţă de instituţia Jandarmeriei şi misiunile pe care aceasta le desfăşoară zilnic pentru liniştea cetăţenilor", informează mr. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5