În iulie, CAS BN va semna noile contracte cu furnizorii de asistenţă medicală

Din 1 iulie se vor încheia acte adiţionale la vechiul contract de servicii medicale cu toţi furnizorii, pentru luna iulie, iar în cursul aceleiaşi luni vor fi parafate şi noile contracte care vor intra în vigoare cu 1 august, pentru perioada 2016-2017, a nunţat directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, ec. Camelia Ilişuan. Potrivit acesteia, noul contract aduce o serie de noutăţi, multe dintre ele în favoarea asiguraţilor.

         „În domeniul asistenţei medicale primare, medicii de familie, se reglementează în mod clar şi fără echivoc faptul că medicii de familie vor elibera gratuit avizele epidemiologice pentru reintrarea în colectivitate a copiilor, indiferent că este vorba de grădiniţă sau şcoală şi adeverinţele medicale pentru preşcolari şi elevi, indiferent pentru ce se solicită.De asemenea, se reglementează mai strict migraţia pacienţilor de pe o listă pe alta a medicilor de familie, în sensul că se pot transfera nu mai devreme de o dată la 6 luni. Trebuie să rămână 6 luni pe lista unui medic de familie pe lista căruia s-a înscris la un moment dat. Această procedură are nişte excepţii, în cazul în care asiguratul îşi schimbă domiciliul sau în cazul în care este în arest preventiv şi dacă medicul de familie renunţă la praxis, îşi vinde praxisul”, a explicat directorul general al CAS BN.

         Potrivit acesteia, în asistenţa medicală ambulatorie clinică (cabinetele de specialitate din cadrul policlinicilor) se introduc noi proceduri de diagnosticare care sunt decontate de casa de asigurări de sănătate, prin aparatură de mare performanţă. În medicina dentară, se modifică termenul de 12 luni la care minorii aveau dreptul la o consultaţie decontată, la 6 luni. Mai mult, în investigaţia de mare performanţă imagistică, atât la RMN, cât şi la CT, s-au introdus noi investigaţii decontate, cu sau fără substanţă de contrast. Nu în ultimul rând, prin contract vor mai fi introduse noi proteze, pentru copiii care se nasc cu malformaţii congenitale, cu vârsta peste 3 ani.

         „Odată cu noile norme, toţi furnizorii de servicii vor fi obligaţi să afişeze la sediu unde prestează serviciile respective, într-un format stabilit de CNAS, informaţii privind pachetele de servicii medicale şi tarifele corespunzătoare, pentru ca asiguraţii, atunci când intră în incinta unui furnizor, să ştie ce servicii poate să ofere, care sunt în contract cu CAS şi care sunt tarifele dacă nu sunt decontate”, a mai precizat Camelia Ilişuan.

         Nu în ultimul rând, aceasta a anunţat că din acest an se va dezvolta o platformă, o aplicaţie ce va fi accesibilă pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor judeţene, prin care asiguraţii se vor putea programa on line la laboratoarele de analize medicale. „Este o măsură care asigură transparenţa acestor programări, iar asiguraţii se vor putea programa de acasă fără să mai bată pe la uşă la toate laboratoarele până găseşte un loc pe listă mai convenabil. Nu toţi asiguraţii vor putea face acest lucru, pentru că unii nu ştiu să folosească calculatorul sau internetul, dar vor putea să roage asistentele de la medicii de familie sau vor putea să apeleze şi la noi, la CAS”, a mai spus Camelia Ilişuan, menţionând că un astfel de program informatic ar putea fi extins şi pentru rezervări la medicii specialişti.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5