Istorie

Senatorul liberal Dorin Dobra a participat, duminică, la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, alături de peste 30.000 de persoane care au cerut reunificarea Republicii Moldova cu România. Prezența...
   De mai mulți ani conducerea României și Biserica Ortodoxă Română au ajuns la o înțelegere ca în ziua sărbătorii religioase a Înălțării Domnului să fie pomeniți eroii neamului românesc care în...
Astăzi ne bucurăm de o întreită sărbătoare: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Pentru a marca această zi atât de importantă, parohia noastră a organizat nişte...
O zi cu semnificaţii patriotice deosebite, o zi cu multă reverberaţie sufletească şi recunoştinţă este data de 21 mai, care este şi „Ziua Eroilor” din România, o zi care corespunde şi cu un mare...
În perioada 13-15 mai 2015, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a efectuat o vizită de lucru la Cetățile Dacice din judeţul Hunedoara. Aceasta a...
Anul 2015 a fost declarat de Guvern „Anul Veteranilor de Război”, dedicat marcării a 70 de ani de la încetarea celui de –Al Doilea Război Mondial, moment de răscruce în istoria omenirii. Acest...
Muzeul Grăniceresc Năsăud a găzduit recent o nouă conferință a Clubului „Monarhiștii bistrițeni”, prezenți la Năsăud într-o formulă de excepție: conf. dr. Gelu Buta – directorul Spitalului Județean...
Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud lansează un ciclu de conferințe care își propune să abordeze problematici și teme de interes major din istoria României. În deschiderea acestui program vă invităm...
Ziua de 22 decembrie - o zi cu deosebite şi puternice sentimente patriotice pentru toţi românii - este data dedicată Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii. Într-o organizare deosebită...
În 10 septembrie s-au împlinit 70 de ani de la odiosul masacru săvârșit de hortiști la poalele Heniului, unde au căzut victime șapte bârgăuani: Pavel Costea, George Popandron, Leon Vlad, Simion...
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal Bistriţa, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud Vă invită la EXPOZIŢIA DE FOTOGRAFIE „PRIMUL...
Am învățat în anii de școală de la foștii mei profesori că este important ca alături de cunoștințe științifice cât mai diverse care îți pot fi folositoare în viață, să știm cât mai multe lucruri...
Pentru multe familii de români ardeleni, primul război mondial a adus drame pe care documentele rămase din acele vremuri le consemnează mai puţin, poate şi din cauza faptului că aceste drame sunt...
Platforma Unionistă Acţiunea 2012 organizează sâmbătă, un flashmob comemorativ la Fântâna de la Universitate, dar şi în alte 20 de locaţii din ţară, inclusiv la Bistriţa, pentru a marca tragica...
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în colaborare cu Ministerul Transporturilor aduce un omagiu victimelor Holocaustului, din Transilvania de Nord, deportate...
Societatea românească, la douăzeci şi patru de ani de la despărţirea de regimul dictatorial comunist,consemnează periodic episoade neplăcute şi impardonabile prin care constată macularea continuă a...
Evenimentul care a marcat istoria contemporană a comunei Parva s-a petrecut în anul 1989. Atunci, în ianuarie, într-o iarnă bogată-n geruri şi zăpezi se punea la cale desfiinţarea comunei cu nume...
Un mare colecţionar şi filatelist din judeţul nostru, Lucian Mihai Valea, deţine o piesă foarte valoroasă, pe care mulţi colecţionari mari şi valoroşi şi-au dori-o în propria colecţie, un unicat în...
Muzeul de Istorie Suceava găzduieşte în această perioadă expoziţia temporară cu genericul „Sarea preistorică în Carpaţi”. Evenimentul este inclus în ca de a XV-a ediţie a simpozionului „Bucovina -...
Bistriţenii vor sărbători Ziua Unirii la Alba Iulia unde Platforma Civică Acţiunea 2012 este inclusă în programul oficial cu două momente dedicate tricolorului şi Basarabiei. Membrii Acţiunii 2012...
În istoriagrafia europeană nu de puţine ori întâlnim tendinţe mistificatoare şi antagonisme apărute între diferitele istoriografii naţionale. Multe opinii sunt tributare unor prejudecăţi şi izvoarele...
Simpozionul internaţional „Românii dinafara graniţelor ţării”, ediţia a XV-a, organizat sub egida ASTREI – primvicepreşedinte prof. Areta Moşu, s-a realizat în perioada 15-20 octombrie a.c. cu...

Pagini

Subscribe to Istorie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5