Citim, comunicăm

Ipostaze ale călătoriei

Apar în ultima vreme, în arealul românesc, cărţi excelente, dar de care nu ai ştiinţă din pricina harababurii în difuzare, iar ecoul lor în mass-media e firav sau nu e deloc .

Circumstanţe de timp şi de loc m-au adus în situaţia de a o cunoaşte pe profesoara Viorica Pop, stabilită acum la Drăguş, judeţul Braşov; şi, deopotrivă, de a intra în posesia cărţilor sale: Drăguş, un sat românesc. Folclorul literar local, între tradiţie şi inovaţie, Întâlnire în destin (eseu) şi Alfabet pe bătăile inimii (poezie).

Cartea Întâlnire în destin mi-am propus să o luminez în spaţiul acestei rubrici – un amplu eseu în care autoarea aşează alături două personalităţi venite pe lume în zona sa, a Făgăraşului, în două sate învecinate, Drăguş şi Lisa: Ion Codru Drăguşanu şi Octavian Paler (întâiul, stins din viaţă la 1884, celălalt, văzând lumina zilei cu 42 de ani mai târziu).

Apropierea este relevantă încă din prima pagină, în care Viorica Pop înscrie două citate:

”Cine nu părăseşte locul naşterei, n-are ideea de patrie; el e ca omul în mijlocul pădurii, nu o vede de mulţimea arburilor; dar înstrăinatul, o, cum învaţă a o iubi!”

(Ion Codru Drăguşanu)

”Cine se caută pe sine găseşte lumea. Cine caută lumea se găseşte pe sine.”

(Octavian Paler)

La rândul meu, voi folosi o observaţie a autoarei, care-mi acoperă, îmi motivează construcţia textului de acum: orice demers critic e subjugat de fascinaţia citatului. Voi proceda… în consecinţă.

La un moment dat, eseista se întreabă (în întâmpinarea mirării fireşti a cititorului): De ce apropierea celor două cărţi, ”Peregrinul transilvan” şi ”Autoportret într-o oglindă spartă” ? (…) Un răspuns imediat ar porni de la ideea că ”locuirea în cuvânt” luminează făptura spre înfăptuire şi înfăptuirea spre găsire de sine, singura libertate – s-a spus – a condiţiei noastre pieritoare.

Privitor la Codru Drăguşanu, peregrinul european, Viorica Pop emite o aserţiune foarte interesantă: ”Observaţia naşte adesea admiraţie şi admiraţia, dorinţa de a vedea asemenea realizări şi în ţara lui.” Cine a străbătut nişte meridiane ştie foarte bine cât de adevărate sunt aceste cuvinte. Ideea de adineauri, privindu-l pe Codru Drăguşanu, este nuanţată în pagina următoare: ”Admiraţia şi dezamăgirea se succed din acuitatea observaţiei şi a dorului de ţară(…).

Referitor la Octavian Paler: ”Când boala şi vârsta întreţin o supărătoare ”luptă cu inerţia”, scriitorul coboară terapeutic în atmosfera patriarhală a satului din copilărie, pe care o fixează în tablouri antologice (…) Apoi: Călătoria din cartea lui Octavian Paler are loc în memorie şi se face cu paşii neastâmpărului existenţial, specific intelectualului. Și autoarea reflectează laconic: Rememorarea salvează. Finalmente, spune astfel: ”Autoportretul într-o oglindă spartă” este ”cartea unui scriitor contemporan introvertit, cu un mod aparte de a călători în propria singurătate, forţând limitele sincerităţii despre bătrâneţe, ducând o singură rugăciune până la capăt:”Doamne, ajută-mă să cred!”. De asemenea: ”Impresia de spontaneitate a peregrinului din Drăguş nu exclude elaborarea: organizarea textului epistolar se face după laitmotivul ”dor de ducă”, corespunzător relaţiei ”biografie”-”destin” din cartea lui Octavian Paler.”

În sfârşit, cum e călătoria la cei doi?

”Predominantă în ”Peregrinul transilvan” e tema călătoriei în spaţiul românesc şi european ca o deschidere spre lumea în care se proiectează ”eul”.

Călătoria, la Octavian Paler, e în adâncul conştiinţei spre găsirea de sine ca modalitate de cunoaştere a lumii (călătorie interioară în spaţiul fiinţei, în care se proiectează lumea)”.

În încheierea (mea), mărturisesc că mă incită o observaţie a Vioricăi Pop: ”scriitorii nu găsesc perfecţiunea nicăieri şi nimic nu i-ar putea fixa în alte locuri”

Locuri: adică patria şi sinele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5