Ionuț Simionca (Alianța Dreapta Unită): În patru ani, vom aduce gazul în 12 comune și orașe din județ

Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud și candidatul ADU la președinția Consiliului Județean a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că una dintre problemele cu care cetățenii județului nostru se confruntă este "lipsa infrastructurii de gaz". Acesta a anunțat că obiectivul său, promisiunea sa este ca în patru ani de mandat să fie introdusă rețeaua de gaz în 12 localități din Bistrița-Năsăud.
“Cei care au guvernat comunitatea au promis extinderea rețelei de gaze. În 2018 s-a și făcut așa o asociație de dezvoltare intercomunitară, ADI Gaz, care venea să promită multe lucruri și mai ales extinderea rețelei de gaz. Vreau să vă spun că de atunci și până astăzi, rețeaua de gaze s-a extins minimal și asta nu cu efortul ADI Gaz BN, ci cu efortul celor care distribuie gaze și care vând gaze în județul nostru”, a precizat Ionuț Simionca.
Acesta a menționat că există soluții, inclusiv din fonduri europene pentru extinderea acestor rețele de gaze naturale.
“Obiectivul meu sau promisiunea mea este că în patru ani de mandat, voi aduce, în județul Bistrița- Năsăud, gaz în 12 UAT-uri, orașe și comune, unde oamenii așteaptă, unde oamenii au fost mințiți. Li s-a promis acestei rețele gaze și nu au fost livrate. Cu toții știm situația reală a costului lemnului de foc. Știm că este tot mai greu ca oamenii să procure lemne de foc. (…)Există soluții pe fonduri europene care pot să substituie această lipsă de angajament a autorității locale”, a mai spus Simionca.
Liderul PMP BN a criticat activitatea fostului director al ADI Gaz, Monica Săsărman, care a lăsat de izbeliște acest proiect pentru a pleca la București în funcția de secretar de stat, iar PSD și PNL au luptat doar pentru oamenii lor de partid, nu pentru a promova proiecte pentru bistrițeni.

Comentarii

11/04/24 21:13
Ioan Aurel Rus

Alianța cu usr nu o să vă ajute ,deloc. Mari defavoruri o să vă aducă !!! usr este împotriva familiei tradiționale,a credinței strămoșești și a păstrării tradiției românești !

12/04/24 15:01
Originea speciilor

Ioan Aurel Rus, citește și dumneata Originea speciilor a lui Charles Darwin, pentru a pricepe în ce eroare te afli. Dacă ai destui neuroni. În rest, fericiți cei săraci cu duhul!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5