Ioan Turc a preluat şefia Registrului Comerţului

Retras de ceva vreme de pe scena politică şi publică, fostul lider judeţean al PNL, Ioan Turc, revine în forţă. Turc a câştigat concursul organizat recent de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti, şi devine astfel noul director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Ioan Turc a candidat alături de alţi trei concurenţi, obţinând cea mai bună notare din partea comisiei de examinare. Postul de director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a devenit vacant odată cu pensionarea fostului director Elena Szacacs.

Ioan Turc s-a născut pe 28 iunie 1969 la Bistriţa. În 2004 a fost ales viceprimar al Bistriţei. În decembrie 2007, în urma negocierilor dintre PNL şi PD, a preluat mandatul de deputat lăsat liber de democratul Augustin Zegrean, devenit judecător al Curţii Constituţionale. În aceeaşi lună, Ioan Turc a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, funcţie rămasă vacantă în urma plecării fostului lider Sabin Ilieşi la PLD.

În iulie 2009, Ioan Turc a fost suspendat din partid pe durata unui an, decizia fiind luată de cei 12 membri interimari ai Biroului Permanent Municipal (BPM), care i-au reproşat că a atacat public conducerea actuală. http://www.onrc.ro/documente/concursuri/onrc/conducere/rezultate_concurs...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5