Ioan Turc nu se vrea a fi ţapul ispăşitor al PNL-ului

În această perioadă, liderii liberali caută vinovaţii pentru eşecul de la alegerile pentru Parlamentul European. Pe fondul acestei nemulţumiri a venit şi scrisoarea deschisă a lui Călin Popescu-Tăriceanu, apăruta pe blogul său, care i-a enervat şi mai tare pe şefii PNL. Fruntaşii liberali nu au tras concluzii şi nu au luat măsuri, dar îşi scot ochii între ei.

Surse din partid susţin că a fi vizată şi organizaţia judeţeană PNL Bistriţa-Năsăud care la alegerile europarlamentare din 7 iunie a obţinut un procent de 9, 46%.

„PNL a obţinut un scor modest la nivel de ţară şi un rezultat slab la nivel de judeţ, unde prezenţa la vot a fost modestă, şi putem vorbi despre o competiţie la nivel de structuri de partid, despre un concurs al mitei electorale, decât o competiţie electorală propriu-zisă. Sunt dezamăgit că PNL nu a reuşit să-şi aducă electoratul la urne (…) am obţinut rezultate sub aşteptării în comune cu primari PNL, cum a fi Silivaşu de Câmpie, Mărişelu şi Poiana Ilvei, dar au fost şi primari care au adus PNL-ului 50% din voturi în comune ca Romuli, Urmeniş, Livezile…”, a declarat într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL B-N Ioan Turc.

Turc nu se consideră principalul vinovat pentru eşecul partidului de la alegerile din 7 iunie, şi fără să se lanseze în acuzaţii directe, a lăsat să se înţeleagă că o parte din vină o poartă şi deputatul PNL Ioan Ţintean.

„Ca în orice competiţie nu este suficient ca doar unii să tragă şi să lupte. Politica e până la urmă un exerciţiu de solidaritate. În mod evident, cineva din interior a sabotat partidul. Se vede de pe lună, o asemenea realitate nu poate fi descrisă în cuvinte”, a precizat Ioan Turc.

Liderul judeţean a mai declarat că este pregătit pentru orice, chiar şi pentru un eşec, dar nu îşi va da demisia pentru că astfel ar subscrie la toate „potlogăriile şi mârşăviile care s-au făcut în această perioadă”.

Întrebat de jurnalişti, dacă în luarea decizie la nivel central nu se va ţine cont şi de faptul că deputatul Ioan Ţintean este un apropiat al liderului Crin Antonescu, ceea ce i-ar crea şi mai multe dificultăţi, preşedintele PNL B-N Ioan Turc a răspuns:

„Este păcat că această apropiere nu s-a materializat şi în susţinerea PNL în campania electorală, este o problemă de loialitate, până la urmă…”, a conchis Turc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5