Ioan Ţintean va deschide lista pentru CJ, din partea ALDE

Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Ioan Ţintean, va deschide lista de consilieri pentru Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, acesta anunţând că se va bate pentru orice post, fie de preşedinte, fie de vicepreşedinte al CJ BN. În ceea ce priveşte o funcţie politică, Ţintean a precizat că deocamdată echipa funcţionează foarte bine şi cu Mirela Cârcu preşedinte al ALDE BN.
Liderul ALDE BN a menţionat că formaţiunea şi-a stabili 90% din candidaţii de primar, demersul urmând a fi finalizat în 4-5 aprilie. Pentru Tiha Bârgăului, acolo unde Vasile Dologa şi echipa sa au plecat la PNL pentru a maximiza numărul de consilieri locali, ALDE va avea candidat propriu, în ceea ce priveşte Şieuţul şi „transferul” lui Ioan Dedean tot către PNL, Ioan Ţintean a dat asigurări că acesta „nu va mai fi primar”.
„Cert este că până la alegerile locale suntem două partide concurente. Negocierile, atât în plan municipal, orăşenesc, comunal vor fi la faţa locului. Eu nu cred că noi, de la centru, vom pune bariere în a stabili majorităţi în aşa fel încât guvernarea locală să meargă bine. Nu este baricadă pusă, totul este fluent, discutabil şi rămânem deschişi oricăror forme de alianţă”, a explicat Ioan Ţintean pe tema negocierilor.
Ioan Ţintean a menţionat că în 2000, Vasile Moldovan a ajuns primar şi datorită voturilor lui Ioan Ţintean. „Şi mai cred şi astăzi că voturile lui Ioan Ţintean şi ai echipei lui din ALDE, pe municipiul Bistriţa, se vor lipi de voturile lui Vasile Moldovan şi vom mai reitera odată succesul care a fost în 2000. De aceea zic, cu Dumnezeu înainte”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5