Ioan Ţintean : Obligativitatea caselor de marcat pentru firmele mici şi microîntreprinderi va fi amânată

Liderul ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional al formaţiunii, Daniel Chiţoiu a ridicat problema obligativităţii pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici a caselor de marcat cu jurnal electronic, de la 1 noiembrie.

„Era o investiţie foarte mare şi în această categorie de întreprinderi micro şi mici funcţionează aproximnativ 600.000 de firme. La ora aceasta, ANAF şi Ministerul Afacerilor Publice nu dispun de servere de capacitatea, de performanţa necesară să absoarbă informaţia transmisă de aceste case de marcat cu jurnal electronic. S-a făcut o propunere, a discutat cu ministrul de Finanţe şi se va introduce în Guvern o ordonanţă de urgenţă prin care se va prelungi posibilitatea achiziţionării acestor case de marcat până la data în care ANAF se va dota cu serverele şi infrastructura necesară. Altminteri, tot ce înmagazinează aceste case de marcat este în bani, nu foloseşte nimănui informaţia", a precizat Ioan Ţintean.

Potrivit liderului ALDE, termenul va fi prelungit, ministerul Finanţelor urmând să anunţe prelungirea acestui termen în cel mai scurt timp.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5